Judecătoarele Matushka, Vegheș și Stiuj, alese membre în BEC Caraș-Severin!

modelmic

Astăzi au fost extrase din urnă biletele cu  numele celor trei reprezentanți ai Tribunalului Caraș-Severin care vor face parte din Biroul Electoral de Circumscripţie Caraş-Severin pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. În cadrul unei ședințe publice conduse de preşedintele Tribunalului Caraș-Severin, judecător Alin Chiseev, au fost desemnați prin tragere la sorți următorii judecători: Monica Matushka, Ana Vegheș și Viviana Vasilovici Stiuj.

În următoarele 24 de ore, cele trei doamne judecător ale Tribunalului Caraş-Severin vor alege, prin vot secret, viitorul Președinte al Biroului Electoral de Circumscripție Caraș-Severin pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie şi locţiitorul acestuia.  Din acel moment, biroul astfel constituit va îndeplini toate atribuţiile ce îi revin potrivit legii, urmând a fi completat, în alte 24 de ore, cu reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente. Ulterior, biroul va fi completat cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, conform legii şi potrivit calendarului de desfăşurare a alegerilor.

La momentul tragerii la sorţi se face, potrivit art.13 alin. 2 din Legea 208/2015, au participat judecătorii în exerciţiu ai Tribunalului Caraș-Severin care şi-au exprimat consimţământul de a participa la procesul electoral. Rezultatul tragerii la sorţi a fost consemnat într-un proces-verbal, semnat de preşedinte, iar acesta constituie actul de învestire.

Am stabilit momentul desfăşurării şedinţei publice de tragere la sorţi aşa încât ora să fie accesibilă oricărei persoane interesate, reprezentanţilor partidelor politice, reprezentanţilor mass-media” a precizat preşedintele Tribunalului, Alin Chiseev. Trebuie precizat că din partea partidelor politice, la extragerea numelor membrilor BEC Caraș-Severin, a fost prezent doar reprezentantul PNL, avocat Dan Stan. Întrebat de Reper 24 de ce nu a dorit să se înscrie în cursa pentru obținerea unui loc în Biroul Electoral de Circumscripție, președintele Tribunalului Caraș-Severin, judecătorul Chiseev a declarat că într-o altă situație ar fi participat, însă dată fiind poziția pe care o ocupă astăzi în cadrul Tribunalului Caraș-Severin, nu a dorit să lase loc niciunei interpretări.

Urmăriți modul în care s-a desfășurat tragerea la sorți a membrilor care vor face parte din BEC Caraș-Severin:

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei