Se vor mări pensiile…doar cele speciale!

modelmic

Pensii speciale, pentru oameni speciali, adică oameni ieșiți din comun, dar nu prin realizări deosebite ci datorită jocului de glezna. În cazul de față glezna joacă un rol de o importanță majoră dacă stăm și ne gândim cum poate să depășescă jocul conexiunilor formate din neuroni.

Cum să explici măcar unui singur neuron ca o ceață de parlamentari haiduci au fost decisivi în a-l da jos pe Ungureanu, în anul 2012, și tot ei, zilele trecute, au fost cei care au înclinat balanța în favoarea aceluiași Ungureanu.

În joc au fost pensiile speciale. Ce interes național! Pentru ei, interesul național este să nu te atingi de praful de pe stele.

Aceste partide “sociale”, care au niște cazuri “sociale” de te doare capul, nu au dat o pensie specială de o sută de lei, de exemplu, unui țăran care a  muncit mai mult pe degeaba câmpurile țării, prin ploaie, prin soare, prin zăpadă.

Dau pensii speciale unui ofițer de securitate care și-a spionat proprii cetățeni, unui judecător care a fost de acord cu milițianul care-i făcea dosar penal țăranului prins cu niște boabe în timp ce el primea acasă cu camionul și nu plătea nimic. Și milițianului. Și lor, “socialilor”.

Veniturile salariale pe timpul cât ești activ trebuie să fie diferențiate în funcție de muncă și rezultatele muncii pe care o prestezi. Veniturile obținute de la stat după pensionare, în afara pensiei calculate în funcție de cotizația aplicată veniturilor salariale, trebuie să fie egale pentru toti cetățenii. Statul are obligația de a-i trata în mod egal pe toți cetățenii. Altfel, este furt.

Porunca a opta este: “Să nu furi”

Dacă jocul de gleznă ar fi învins de  jocul conexiunilor de neuroni și ar exista interes național, atunci s-ar acorda recompense materiale consistente doar celor care udă cu sângele lor pământul de sub picioarele noastre pentru ca noi să trăim în pace.

Un general din Guvernul României ne-a liniștit zilele trecute spunând că banii pentru pensiile speciale nu sunt din fondul de pensii. Acești bani sunt din împrumuturi. Alții muncesc și produc acești bani.

Pensiile speciale sunt ilegale, așa cum ilegal este și să plătim impozitul la fondul de pensii, și să nu se ia în calcul atunci când se calculeaza cuantumul pensiei. La fel cum se întâmplă și cu banii cotizați la fondul de sănătate. Dar ce, avem Avocatul Poporului sau Curte Constituțională? Avem, dar nu pentru noi.

Stiați că un pensionar primește cam 30% înapoi prin pensie, din cât a cotizat pe perioada cât a fost activ, considerând o medie de viață de 75 ani? Unde sunt ceilalți?

Cel puțin, nu le mai numiți…”PENSII speciale”, pentru că nu sunt pensii și nu mai luați banii din fondul de pensii pentru aceste “specialități”!

 

Eugen LUPU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei