Se pierd bani de la bugetul local dar Oravița nu stă cu gunoiul la ușă!

deseuri oravita 28dec

 

Situația alarmantă a munților de deșeuri care s-au adunat în tot județul după ce asocierea dintre cele două societăți care se ocupau de gestionarea acestora s-a rupt, le-a cam dat de furcă autorităților locale.

Multe dintre administrațiile publice au încercat să rezolve situația disperată prin sesizări și somații, dar o parte au decis să ia problema în mâini și, cel puțin până la finalizarea haldinei de la Lupac, să suplimenteze de la bugetul local fondurile necesare pentru ridicarea, transportul și depozitarea gunoiului în altă parte.

Autoritățile locale din Oravița au decis astfel să suplimenteze din banii locali pentru ca deșeurile să nu fie lăsate la ușile cetățenilor. Astfel, gunoaiele sunt ridicate ca și până acum și depozitate într-un spațiu provizoriu până va fi finalizată groapa de la Lupac.

„Cu deșeurile am dat o hotărâre de consiliu și noi, Primăria, plătim diferența pentru depozitarea lor la Reșița deocamdată, până se deschide groapa de la Lupac. A fost nevoie de o majorare, nu am vrut să mărim taxele dar am decis să plătim noi în plus din bugetul local pentru această perioadă. Avem o relație destul de bună cu cei de la Ecologica și este în regulă, nu au fost probleme cu deșeuri neridicate”, explică primarul Dumitru Ursu.

 

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei