În aceste zile se lucrează la aleea de promenadă de pe celălalt mal al Bârzavei, vizavi de Lidl și de viitorul magazin Kaufland, aflat în construcție. Aleea este realizată de către investitorul care a ridicat cele două clădiri, același care a făcut și noul pod peste Bârzava din zonă. Atât podul cât și aleea de promenadă au fost donate Primăriei Reșița.
„Am avut discuții cu acest investitor acum un an și jumătate. A venit la Primărie că vrea să facă trei cutii în zonă și i-am zis că nu are voie decât una, maxim două. Dorea să facă Lidl, Kaufland și încă un complex, exact ca în Govândari, să îl închidă. I-am zis nu, că vreau teren de promenadă și spațiu deschis în zonă. A făcut până la urmă ce i-am solicitat, un pod nou pe banii lui și l-a donat Primăriei și a realizat, mai mult sau mai puțin, o promenadă cu pistă de bicicletă, trotuar, zonă de iluminat inteligentă, gazon. Are, dacă nu mă înșel, undeva la 20 de metri lățime și 200 și ceva de metri lungime. Și pe aceasta ne-a donat-o nouă. Este modul în care un investitor serios, un operator economic sau un dezvoltator, lucrează cu Primăria”, a explicat primarul Ioan Popa.
Proiectul de hotărâre prin care se acceptă donația „unui bun imobil – reprezentând investiția «Modernizare pod Enel» și a terenului intravilan cu construcțiile C1 și C2, situat în municipiul Reșița, Bulevardul Revoluția din Decembrie, proprietate a SC Manager Infor Tour SRL, care va avea exclusiv destinația publică – cale de acces auto și pietonală”, a fost aprobat de consilierii locali reșițeni în ședința de săptămâna aceasta.
Lucrările la aleea de promenadă sunt în plină desfășurare, lucrându-se la ultimul tronson, după care vor fi plantați copacii. Conform edilului, în zonă nu vor fi plantați platani, ca pe celălalt mal al Bârzavei, ci magnolii și arbori de lalea. Pe de altă parte, primarul Ioan Popa dă asigurări că Primăria va continua la rândul ei lucrările la promenadă, pe lângă terenurile de tenis, spre cartierul Govândari, în aceste zile lucrându-se la studiul de fezabilitate.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157700463547294″]
Karina TINCUL

Ce fel de a vorbi ai domnule primar. Investitorul ,,a realizat, mai mult sau mai puțin,, pista de biciclete de 200 m, ca primaria este la faza placuta sufletului dvs. de studiu de fezabilitate.
Asa spuneati ieri ca sunteti in discutii si negocieri cu Aquacaras dar ei nu v-au dat oferta. Pe bune ? Suna logic ? Pai asta nu e negociere, e minciuna.
Si la trecerea pe sub calea ferata de la Soceni pe unde va aflati, ca in Campania electorala pareati ca ati descoperit calcaiul lui Ahile in calea dezvoltarii Resitei ?
Ce sa mai, idei aveti, realizari aproape deloc !
Poate se mai pot planta cativa arbori prin parcarile alea. Deocamdata este doar un platou imens de beton care va acumula toata caldura solara. Bineinteles fara absolut nici un arbore sau ceva spatiu verde care sa mai filtreze ceva,vom acumula noi si toate noxele de la masinile din parcare.
Domnule Popa ,dadeati asigurari ca resitenii vor avea ,in vara care tocmai se sfarseste,umbra pe promenada amenajata de primarie.Fara discutie,reabilitarea trotuarului era necesara,dar cei care au gandit pozitionarea platanilor au scapat din vedere un simplu fapt: soarele rasare de la EST. Cat de mare va trebui sa creasca coroana platanilor pentru a umbri promenada?
Las la o parte ca denumirea promenada este nepotrivita. Dv. v-ati plimba copiii,nepotii alaturi de artera rutiera cea mai circulata din oras,asta insemnand,evident, zgomot,praf si gaze de esapament?
Asumandu-va functia de primar trebuie sa acceptati bilele albe(eu v-am acordat si din astea)si negre din partea alegatorilor.
Pana la urmatoarele alegeri va doresc sa acumulati multe bile albe !
“A făcut până la urmă ce i-am solicitat, un pod nou pe banii lui și l-a donat Primăriei…”
Alt matrapazlâc, oricând anulabil. Tipic la tăiţelu’.
Primăria nu are personalitate juridică. Normal şi legal ar fi fost să fi fost donate U.A.T.-ului, municipiului Reşiţa