Se înființează Garda Forestieră pentru combaterea tăierilor ilegale. Acestea se ridică anual la peste 8 milioane de metri cubi de pădure!

modelmic

Aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de pădure se taie ilegal anual în România, conform datelor oficiale. În încercarea de a stopa fenomenul, autoritățile au decis creșterea personalului cu silvic cu atribuții de control, prin înființarea unei Gărzi Forestiere. 

Am aprobat hotărârea de guvern pentru regulamentul de funcționare a noii Gărzi Forestiere.  Cred că în maxim trei săptămâni o să înceapă concursurile pentru inspectorii regionali, pe urmă toate examenele pentru fiecare inspectorat în parte. Deci lucrurile nu au stat, motoarele noastre la Ministerul Mediului sunt turate la maxim. Dacă aș putea să le rezolv pe toate, mi-aș dori foarte mult ca cele mai grele probleme să se rezolve pe mandatul meu. Dacă am rezolva problema pădurilor pentru care ne-am luptat, este un lucru câștigat care va rămâne”, a declarat săptămâna trecută, cu ocazia unei vizite la  Caransebeș, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu.

Noua Gardă Forestieră va funcționa pe structura fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale și va avea în mare aceleași atribuții privind controlul și respectarea regimului silvic, a explicat pentru Reper 24, Romel Buzescu, șeful Inspecției Silvice și de Vânătoare Caraș-Severin. Gardă Forestieră va fi formată din personalul fostelor Inspectorate, care va fi însă suplimentat cu noi angajați.

Ordonanța de urgență care prevede înființarea Gărzilor Forestiere menţionaează creșterea personalului silvic cu atribuții de control de la 457 la 617 persoane. Prin această măsură, suprafața de fond forestier care va fi controlată se va reduce de la 16.403 ha la aproximativ 12.000 de ha, pentru fiecare angajat. Conform ministrului Gavrilescu, criteriile de selecție pentru personalul noii Gărzi Financiare vor fi extrem de dure și vor include și un test de integritate

La nivel național, vor funcționa nouă gărzi forestiere teritoriale. Acestea vor avea personalitate juridică, vor fi finanțate de la bugetul de stat și vor avea atribuții în implementarea, monitorizarea și controlul aplicării regimului silvic și cinegetic.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei