Școala în pandemie! Elevii și studenții reșițeni au avut curajul să vorbească despre neajunsurile învățământului online!

elevi

În perioada 10-11 octombrie 2020, la Centrul de Tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Moniom a avut loc, în condiții de siguranță sanitară, dezbaterea „Școala în pandemie. Avantaje și neajunsuri ale educației online” la care au participat 42 de elevi și studenți de la mai multe instituții publice de învățământ preuniversitar și universitar din Reșița, Timișoara, Arad și București, voluntari și beneficiari ai programelor și proiectelor Centrului de Tineret Moniom. Dintre aceștia, 9 studiază exclusiv online, 18 în scenariul hibrid și 15 față-în-față. În contextul școlar actual, discuțiile s-au concentrat pe 5 piloni principali – predare, evaluare, socializare, norme sanitare și accesibilitatea educației online. Metoda de culegere a informațiilor a fost dezbaterea pe grupe mici, iar acțiunea a fost facilitată de George Lăpădat, voluntar al Centrului de Tineret Moniom.

În ceea ce privește predarea, majoritatea covârșitoare a participanților a admis că există carențe majore în pregătirea cadrelor didactice pentru conducerea procesului educațional în mediul online. De asemenea, pentru scenariile care implică învățare online, lipsa de interacțiune directă cu profesorul este resimțită de majoritatea elevilor. Lipsa unei platforme de învățare comune pentru toate materiile/cursurile, precum și problemele de natură tehnică (device-uri slabe, conexiune proastă) îngreunează puternic capacitatea elevilor de a participa la procesul educațional.

 

Atunci când vine vorba de evaluare, concluzia comună a fost că evaluarea în mediul online trebuie să fie adaptată stării de fapt, mai spune George Lăpădat, metodele tradiționale (ex. lucrarea scrisă de control) nemaifiind eficace, ba mai mult, chiar încurajând plagiatul și copiatul. De asemenea, pentru scenariul hibrid, diferențe în evaluare se resimt inclusiv între elevii care au avut parte de predare față-în-față și cei care au luat parte la predare făcută online – lipsa cvasi-totală a interacțiunii între profesorul de la clasă și elevii care învață de acasă adâncește carențe de înțelegere care, mai apoi, se reflectă în notele obținute de aceștia la evaluare.

WhatsApp Image 2020-10-13 at 15.32.13

Socializarea între elevi/studenți este redusă la minimum în scenariile galben (hibrid) și roșu (exclusiv online). În ceea ce privește soluționarea acestor situații, participanții au propus crearea unor ore online special destinate socializării între colegi, precum și încurajarea, venită din partea profesorilor, ca aceștia să lucreze mai mult în grupuri mai mici, pe diferite teme și proiecte, astfel încât interacțiunea dintre ei să crească. Alocarea unui timp săptămânal pentru discuții libere și dezbaterea online a unor teme de interes pentru ei poate, de asemenea, să contribuie la rezolvarea situației, afirmă George Lăpădat, student la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

În ceea ce privește normele sanitare¸ atât elevii cât și studenții au spus că, în instituțiile din care aceștia provin, normele sanitare sunt respectate în cea mai mare parte a timpului de către profesori și elevi / studenți. Cu toate acestea, în discuții au răsărit și exemple de cazuri punctuale în care aceste norme sanitare au fost ignorate sau încălcate voit de către profesori și elevi. Cea mai mare parte a elevilor declară că, în școala lor, masca de protecție este purtată cu mici excepții conjuncturale. Aproape jumătate dintre elevi declară că, în școala lor, nu există dezinfectant pe care ei să îl poată utiliza în mod activ. Cea mai mare parte a elevilor recunosc că, în școala lor, distanțarea socială nu este respectată în mod activ.

121241318_3325449090870840_5849647421356179298_n

 

Atunci când vine vorba de accesibilitatea învățământului online, toți studenții și liceeni au raportat cel puțin un caz cunoscut de coleg/profesor care, ne-dispunând de tehnologia necesară, nu a putut rămâne conectat la procesul educațional, atunci când acesta a fost mutat în spațiul online.

Dintre aceștia, o parte declară că încă mai au colegi/profesori care nu se pot conecta la educația online. Dintre cei 42 de elevi și studenți participanți, doar 3 spun că au fost informați de școala/ universitatea lor cu privire la metode gratuite prin care să poată intra în posesia unor device-uri cu care aceștia să poată rămâne conectați la ore.

 

George precizează că recomandările generale făcute de participanți cu privire la continuarea procesului educațional în mediul online s-au centrat în jurul planificării și desfășurării predării și evaluării.

Sugestiile au indicat spre:

  • planificare mai timpurie (săptămânală) a orelor și a codurilor de acces pentru fiecare materie în parte;
  • înregistrarea orelor de curs și distribuirea înregistrării către elevi, astfel încât aceștia să poată reveni la ea ori de câte ori este cazul;
  • implementarea de metode de predare mai interactive și care să presupună mai multe intervenții din partea elevilor;
  • utilizarea unei singure platforme online pentru toate materiile
  • centrarea evaluării pe examene orale, proiecte în echipă și activitatea din timpul orelor online, precizează tânărul George Lăpădat, care este și responsabil de comunicare și PR, ATOR Banatul de Munte.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei