Zarvă mare în fața gării din Oravița, acolo unde roadele toamnei au fost expuse la loc de cinste pe rafturi și tarabe în așteptarea clienților pofticioși.
Târgul de toamnă a ajuns anul acesta la ediția cu numărul IV iar organizatorii au în plan trei zile de sărbătoare și voie bună în care, ca în fiecare an, vedetele sunt fructele de sezon, borcanele pline de zacuscă și dulcețuri și bucatele alese specifice zonei.
Strada din fața gării din oraș s-a transformat încă de ieri într-o mare piață plină de produse de sezon. Cei peste 20 de comercianți au venit în număr mare pentru a-și expune produsele și sunt încrezători în ceea ce privește publicul cumpărător.
„În fiecare an venim aici cu produse tradiționale sută la sută naturale. Anul acesta avem expuse borcane cu miere, de mai multe feluri, dar cea mai căutată e ca de obicei cea de salcâm, dar mai avem și zacuscă, specialitatea fiind cea cu ciuperci culese de noi, și bureții murați. Avem cumpărători, în fiecare an e mai slab în prima zi dar apoi vânzările merg foarte bine”, explică unul dintre comercianți.
În fiecare seară, după ora 15, zumzetul târgului va fi acompaniat de dansurile și cântările ansamblurilor Datini Jdiorene, Traian Barbu, Răcășdiana, Datini, Romales, Romul Ladea, Florile Stăvilarului, Sveti Nicola și Hora Carașului din Oravița.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157659510943320″]
Cel mai așteptat moment al sfârșitului de săptămână este, de departe, concursul de bucate tradiționale, acolo unde școlile, centrele de zi și grupurile de cetățeni din comunitățile din zonă se vor întrece în cele mai gustoase preparate și colaci, pregătite cu dăruire pentru a urca pe podium.
O echipă din cadrul Primăriei Oravița va gusta din fiecare preparat în parte iar cele mai gustoase vor primi câte o diplomă și o frunză onorifică, emblema Târgului de Toamnă.
„Așteptăm un număr cât mai mare de vizitatori. Pe an ce trece am căpătat tot mai multă experiență în organizarea târgului și sperăm ca anul acesta lucrările să se desfășoare ca la carte”, a menționat Cristina Zainea, din partea Primăriei Oravița.
Alexandra JURCA
