Sărbătoare la ucrainienii din Caraș-Severin

modelmic

Sărbătoare la sfârșitul săptămânii trecute în satul Cornuţel Banat, aparţinător comunei Păltiniş, unde au fost aniversaâi cei 50 de existenţă a corului Barvinoc din localitate. Evenimentul s-a desfășurat la căminul cultural Ivan Smulac din localitate, fiind prezente formaţiile artistice ale comunităţii ucrainene din Caraș-Severin, Timiș și Maramureș. 

Au urcat pe scenă corul Barvinoc coordonat de Silvia Şuşco, ansambulurile Vocile Ronei şi Rusceanca din Maramureş, corul Alunul verde din comuna Copăcele precum şi formaţiile de dansuri ucrainene formate din preşcolari şi elevi din ciclul gimnazial din Cornuţel Banat.

  10825261_609650482495666_1464262237_o

“Dintotdeauna aceste manifestări au fost importante pentru minoritatea ucraineană întrucât propagăm în acest fel limba și cultura ținând cont că suntem a treia minoritate din România după maghiari şi romi. Vrem să ne arătăm şi celorlalţi cultura, obiceiurile şi tradiţiile noastrea declarat cu acest prilej, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, Stefan Buciuta,.10824957_609650485828999_1647738328_o

Organizatorul evenimentului, preşedintele filialei Caraş-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România, Ivan Liber, a precizat că evenimentul face parte din calendarul anual al uniunii. „În acest fel, încercăm să trezim interesul oamenilor pentru limbă şi pentru muzică, acestea având un rol deosebit în educaţia noastră. Am invitat formaţii artistice din Timiş şi Marmureş, unde este cea mai numeroasă populaţie ucraineană din ţară şi cărora le mulţumim pentru că au bătut atâta drum, pentru a fi alături de noi. Sunt bucuros că au reuşit să introducă şi cântece ale compozitorilor locali. Printre alte cântece, am avut şi eu unul, intitulat ”Maramureşul”, care se referă la oamenii care pleacă departe de casă să câştige un ban, pentru copiii lor, pentru familiile lor, pe care le părăsesc pentru a le face traiul mai bun”, a declarat Ivan Liber.10834299_609650495828998_247571511_o

În județul Caraș-Severin sunt 4 localități cu populație majoritar ucraineană : Cornuțel Banat, Copăcele, Zorile și Sălbăgelu Nou.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei