
Muzică, dans, concerte, o paradă a navelor – acestea sunt câteva din reperele sărbătorii care începe astăzi la Moldova Nouă. Evenimentul se va desfășura astăzi și mâine pe noua faleză a orașului, lucrările aici fiind finalizate în proporție de 90%, ne-a informat vice-primarul Adrian Moiseș.
Vor evolua în fața publicului ansambluri folclorice din zonă, Doriana Talpeș, Daniela Condurache, Adriana Antoni, Milan Topalovic din Serbia, Annes și Accent. Un moment inedit al sărbătorii îl constituie parada navelor pe Dunăre, la care vor participa atât ambarcațiunile Poliției de Frontieră cât și cele private.
Zilele orașului sunt prilejuite de sărbătorirea hramului bisericii Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă, unde au fost aduse în aceste zile icoane de pe Muntele Athos.
La sărbătoare vor participa și numeroase delegații din localitățile învecinate, dar și din Serbia, a mai precizat, pentru Reper 24, vice-primarul Adrian Moiseș. Vor fi prezenți printre alții reprezentanți ai autorităților locale din Socol, Pojejena, Pescari, Gârnic, Sichevița, Golubăț, Veliko Gradiște și Biserica Albă.
Karina TINCUL
CARE AR FI MOTIVUL CA AICI NU VINE LEPA?????????
ORI NU ARE PRIMARU ATATIA BANI (SI VILE) CA STEPANESCU, ORI INCA NU-SI CONFUNDA ORIGINILE RUSCA TEREGOVA/NOVI SAD!!!!!!!!!!!!!!!!!!