
Zi importantă pentru comunitatea locală din Măureni. La Consiliul Județean Caraș-Severin a avut loc azi o întâlnire între președintele Silviu Hurduzeu, primarul comunei Măureni, Brian Filimon și un investitor străin. În cadrul acestei întrevederi au fost purtate discuții foarte avansate privind o investiție majoră, de peste 20 milioane de euro, în zona satului Șoșdea.
„Neavând foarte multe oportunități în zona noastră, neavând alte variante de a aduce alt tip de investitori decât pe partea de agricultură și de animale, s-ar mai putea pe partea de textile, dar care sunt firme private și care de obicei migrează, nu stau mult în zonă, mai ales că este totuși destul de împânzită zona și cred că sunt destul de puține variante pe zona noastă ca să atragi investitori, în afară de domeniile agricultură și animale, importanța investiției este una foarte mare fiind vorba și de contribuțiile aduse la bugetul local și posibilitatea de a angaja oameni din zona noastră”, declară Brian Filimon, primarul comunei Măureni.

Edilul speră ca pașii făcuți până în acest moment să se concretizeze, mai ales că această investiție a fost una dintre proiectele îndrăznețe la care a visat încă de la preluarea mandatului. Un răspuns privind concretizarea acestei investiții în zona Șoșdea ar putea fi aflat în toamna acestui an, iar în primăvara anului viitor investitorul și-ar putea demara lucrările privind realizarea obiectivului, o fermă.
„Din momentul în care am ajuns la Primărie, de acum 3 ani, mi-am dorit și mi-am propus, ca pe lângă proiectele îndrăznețe și mari pe care le visam, să facem tot posibilul să atragem investitori în zona noastră, iar pentru acest proiect sunt în discuții din prima săptămână de când am ajuns la Primărie. Am făcut lobby și m-am zbătut cât s-a putut de mult ca să ajungem până în acest stadiu, cel puțin, și sper ca într-un an de zile să îl finalizăm și să ne bucurăm de această investiție majoră”, a mai declarat primarul Brian Filimon.
Elena FRANȚ