Atenţie, şoferi! Poliţiştii sunt cu ochii pe cei care nu poartă centura de siguranţă

centura de siguranţă

Modificările Codului Rutier intrate în vigoare începând de duminică 28 septembrie îi scot în trafic pe oamenii legii. Primii vizaţi sunt şoferi şi pasagerii care ignoră centura de siguranţă.

 Începând de astăzi şi până joi, 2 octombrie, poliţiştii de la Rutieră desfăşoară acţiuni în tot judeţul, pentru depistarea şoferilor şi pasagerilor care nu poartă centurile de siguranţă. „De la data de 28 septembrie a.c., au intrat în vigoare câteva modificări ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2002 republicată privind circulaţia de drumurile publice, respectiv: la art. 36 alin.1 din OUG 195/2002 republicată se prevede neutilizarea centurii de siguranţă de către conducătorii auto, abatere sancţionată cu două puncte penalizare şi o amendă cuprinsă între 180 – 270 lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din minim în 48 de ore, adică 90 lei; la art. 36 alin.1^1 din OUG 195/2002 republicată se prevede neutilizarea centurii de siguranţă de către pasageri, abatere sancţionată fără puncte penalizare, dar cu o amendă cuprinsă între 180 – 270 lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din minim în 48 de ore, adică 90 lei”, precizează Ancuţa Cheţan, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Legea vine cu precizări şi în ceea ce priveşte transportul copiilor. Astfel, pentru neutilizarea centurii de către pasagerii minori şoferul va fi sancţionat cu trei puncte penalizare şi o amendă cuprinsă între 360 şi 450 de lei. Totodată, potrivit noilor prevederi, conducătorilor auto le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă. Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei