Salvarea UCM Reșița, repusă pe tapet

UCM Reșița

Salvarea celei mai vechi companii industriale din România, UCM Reșița, despre care se vorbește deja de o lungă perioadă de timp, întârzie să se concretizeze. Cu toate acestea, administratorul judiciar al societății, Remus Borza, continuă să creadă că această salvare este posibilă. Iar aceasta în situația în care în prezent UCMR-ul, aflat în proces de insolvență, nu se poate lăuda cu lucrări de anvergură pe piața hidro autohtonă precum odinioară, nu mai are nici o lucrare pe piața externă și nici perspective în acest sens, iar o parte a muncitorilor sunt de luni de zile în șomaj tehnic.

Un prim pas pentru aducerea uzinei pe linia de plutire ar fi încheierea unor contracte de retehnologizare pe piața hidroenergetică românească, care însă întârzie în detrimentul angajaților, cei care încep să își piardă speranța.

Speranța moare ultima la UCM Reșița

Totuși, se pare că nu e totul pierdut pentru UCM Reșița. Uzina ar urma să realizeze reparațiile hidroagregatelor de la Hidrocentrala Stejarul, din Bacău, lucrare amplă asumată de societatea Hidroelectrica, care se ridică la peste 70 de milioane de euro. Consorțiul din care face parte UCMR-ul participă la licitația pentru retehnologizarea acestei hidrocentrale, suma care ar reveni uzinei din Reșița, în urma contractului, fiind, conform lui Remus Borza, de 14 milioane de euro. Pentru o mai bună clarificare a subiectului este vorba de oferte depuse de compania UCM Reșița pentru această reabilitare și nu de sume pe care societatea aflată în insolvență le va obține cu certitudine.

Deși administratorul judiciar al UCM Reșița se declară încrezător cu privire la viitorul uzinei reșițene, Borza afirmă că acest lucru nu este ușor având în vedere că vorbim aici de ,,o companie cu 200 de milioane de euro datorii făcute de alții înainte, care în ultimii 20 de ani nu a făcut nimic să se adapteze nevoilor, tendințelor și dinamicii pieței, o piață în care UCM Reșița nu mai este miezul de nucă, o piață din ce în ce mai globalizată, în care se confruntă cu competitori din afară, din America, Rusia, India, China, de peste tot”. În plus, ,,UCM Reșița are o problemă de competitivitate, nu s-au retehnologizat fluxurile de producție, are regiile foarte mari din cauza gradului de ocupare sau de încărcare cu utilaje pe muncitor”, a mai declarat Remus  Borza pentru Reper 24.

Despre situația actuală a uzinei și pespectivele de viitor ale acesteia s-a discutat zilele trecute și în cadrul unei videoconferințe la care au participat, alături de administratorul judiciar, directorul general al companiei, Cosmin Ursoniu, prefectul județului, Silviu Hurduzeu și președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă. Discuția a avut loc în așteptarea vizitei ministrului delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, care va sosi în municipiul Reșița cel mai probabil la finalul acestei săptămâni.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Sibilla

    „Acum, UCMR are de lucru și, ca element concret, are o comandă de 5 milioane de euro, iar într-un consorțiu are toate șansele să câștige o altă licitație de 75 de milioane de euro. Consorțiul, din care face parte și societatea reșițeană, a fost unicul participant la o licitație pentru retehnologizarea Hidrocentralei Stejarul, din Bacău. Vor fi 4 astfel de lucrări!”, asigură parlamentarul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, inițiatorul întâlnirii. Din această sumă, 15 milioane de euro este portofoliul care ar urma să revină UCMR-ului. În plus față de contractele pentru diversele hidrocentrale din țară, societatea mai are, punctual, și comenzi externe.

  2. Despa Gigi

    Da ,de peste 14 luni ,marea majoritate a angajatilorU.C.M.R.-ului sunt in “”75%””Ne chemarea la lucru face ca “”tensiunea”” la oameni nostri sace sa creasca .Faptul ca nu avem de lucru,nu ne cheama la lucru,face sa creasca si nesiguranta locului de munca. Sunt atatea ,discutii,atatea promisiuni de la toare nivelele ,caci oameni nostri nu mai stiu ce sa creada. . . . DAR,repet,DARsi la noapte la ora 02a.m. daca ma intrebati de U.C.M.R.,am curajul sa afirm caci cu oameni pe care ii avem la toate nivelele si chiar cu masinile si utilajele pe care le avem,putem raspunde la orice provocare=FIE TURBINE HIDRAULICE NOI,FIE REPARATII CAPITALE LA TURBIE HIDRAULICE. dar lucrurile se deruleaza foarte incet ptr U.C.M R.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei