Cea de-a doua ediție a concursului de prezentări pe teme de natură “Să cunoaștem mai bine lumea în care trăim”, derulat în cadrul proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu s-a desfășurat recent la Liceul Tehnologic “Sf Dimitrie” din Teregova.
La competiție au participat peste 50 de elevi, de la școli situate în preajma Munților Țarcu. În echipe de câte doi, elevii au pregătit și susținut prezentări PowerPoint abordând subiecte precum plantele și animalele protejate din zona Munților Țarcu, importanța naturii în viața noastră și grija pe care trebuie să o avem pentru a păstra pe termen lung pentru bogățiile naturale din această zonă, curiozități din natură și valori culturale ale comunităților care au trăit sute de ani în apropierea munților.
Locul întâi a fost câștigat de reprezentanții a școlii gazdă, Maria Dumitra Stoichescu și Mihaela Ghimboașă, cu lucrarea „Viața la țară”. Anca și Alin Berzescu de la aceeași școală au câștigat premiul al II-lea cu prezentarea „Orhidee sălbatice din Banat”, iar elevele Andrada Olah și Andrada Vieru de la Școala Gimnazială din Oțelu Roșu s-au clasat pe locul al III-lea, cu lucrarea „Ciudățenii în lumea animalelor”. Juriul a acordat și o serie de mențiuni echipelor de la Școlile Gimnaziale din Măru, Armeniș și Slatina Timiș.
După emoțiile din timpul concursului, elevii s-au relaxat cu jocuri de echipă, reușind să se cunoască mai bine,. mai ales că mulți dintre ei se vor revedea în tabăra gratuită Ranger Junior in Munții Țarcu, ce va avea loc în luna iulie în Poiana Mărului.
Concursul a fost organizat de Asociaţia Altitudine, filiala Banat, în cadrul proiectul Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, realizat cu susținerea financiară a Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157653671107932″]
Karina TINCUL
