Un bărbat de 66 de ani din Luncavița a fost reținut de polițiști după ce a accidentat grav o femeie de 40 de ani, după care a părăsit locul accidentului. Bărbatul a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, iar după ce a lovit-o pe femeie cu mașina, a plecat fără să îi acorde niciun ajutor și fără să anunțe pe nimeni de accident.
Totul s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 23:00. Conform informațiilor transmise de Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice la un local din comuna Luncavița, bărbatul în cauză ar fi condus autoturismul în direcția Teregova, pe raza comunei Luncavița, lovind cu partea lateral stânga pietonul care se deplasa în afara părții carosabile.
În continuare, acesta a coborât din mașină, a observat victima căzută lângă vehicul, a mutat mașina în direcția inversă, apoi a abandonat atât autoturismul, cât și victima, fără a-i acorda vreun ajutor și fără a solicita intervenția organelor specializate, părăsind locul evenimentului.
Femeia de 40 de ani, rănită în urma accidentului, a fost transportată la spital, rămânând internată.
„În dimineața zilei de ieri, imediat după ce a fost identificat de polițiști, bărbatul în cauză a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, explică Alina Boeru.
Bărbatul a fost reținut ieri pentru 24 de ore, el fiind prezentat astăzi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caransebeș, cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost respinsă însă de judecător, care a dispus măsura controlului judiciar, procurorii declarând contestație împotriva măsurii.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmite Alina Boeru.
Karina TINCUL

“Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, efectuează cercetări …”
–
Firesc!
Că doar la orice spital, sub coordonarea medicilor, infirmierele efectuează poliţiştilor investigaţii şi propun diagnostice (cu prezumţia de “nevinovăţie”).
De asta şi treburile merg … tot ca la cizmari