S-au deschis urnele pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale! Iată pașii votării!

modelmic (2)

S-au deschis secțiile de votare pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, votarea a început la ora 07:00 și se încheie la ora 21:00. Potrivit legii, turul 2 de scrutin de alegeri prezidențiale se desfășoară în aceleași secții de votare și circumscripții electorale și pe baza acelorași liste de alegători de la primul tur

Birourile electorale sunt alcătuite din cel mult 9 membri, din care un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri propuşi de formaţiunile politice care participă la alegeri.

Odată ce ați ajuns în secția de vot, veţi prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secției de votare. După scanarea actului de identitatea și validarea alegătorului, acesta se va deplasa înspre membrii biroului electoral. Dacă nu se încadrează în condițiile legale, președintele biroului electoral al secției de votare ia o decizie în acest sens.

Alegătorul votează la una dintre următoarele secții de votare:
a) în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde își are domiciliul sau reședința, poate vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul ori reședința, conform legii;
b) în cazul în care se află în altă unitate administrativ- teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din cadrul acesteia;
c) în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate;
d) în cazul în care îndeplinește funcția de membru al biroului electoral al secției de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secției de votare ori asigură menținerea ordinii, votează la secția de votare unde își desfășoară activitatea;
e) în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot.

După semnarea sau înscrierea și semnarea pe lista electorală veți primi un buletin de vot

Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ștampila de control a secției de votare. Dacă aceasta lipsește, votul va fi declarat nul!

Dacă este aglomerație și credeţi că secretul votului dumneavoastră poate fi încălcat, mai bine mai așteptaţi sau înștiințaţi președintele secției de votare. Accesul alegătorilor în sala de votare trebuie să aibă loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor.

Aplicaţi ştampila cu menţiunea “VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit

Îndoiţi buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secției de votare să rămână în afară, și introduceţi-l apoi în urnă corespunzătoare astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

Dacă greșiți aplicarea ștampilei, puteți cere un nou buletin de vot, dacă nu a fost introdus în urnă. Primul va fi anulat

Restituiţi ștampila și primiţi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea “VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărțile de identitate).

Votul este secret; nu dezvăluţi cu cine aţi votat și nici nu permiteţi nimănui să violeze secretul opțiunii dumneavoastră. Nu fotografiaţi buletinul de vot și evitaţi fotografierea sau filmarea în secția de votare.

Alegătorul care din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților. – art 44 (10)

La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot.

sursa: votcorect.ro

foto: rotalianul.ro

Elena FRANȚ

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei