Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca a fost astăzi la Staționarul 2 al Spitalului Județean de Urgență Reșița, însoțit de medicul reșițean Paul Purea și de specialiști pentru a analiza împreună situația clădirilor care se află în curtea spitalului intenționându-se o regândire a modului în care vor fi utilizate toate cele trei staționare, pentru eficientizarea investițiilor care vor urma să se facă la cel mai mare spital din județ.
„Noi am identificat aici mai multe probleme și cântărim dacă este nevoie de toate cele trei staționare. După ce vedem ce se desfășoară în toate, să vedem dacă putem ca, renunțând la unul, să eficientizăm celelalte două, după care reluâm proiectul care a fost deja depus ca să vedem fluxurile de acolo, dacă pot primi și activitățile care erau gândită să rămână în cele două staționare, adică Staționarul 2 și 3.
Acum am găsit și analizăm propunerea domnului Purea de a nu monta tomograful și de a regândi întreaga organizare, inclusiv a Staționarului 1, astfel încât, așa cum a spus dânsul, și căruia la prima vedere îi dau dreptate, de ce să punem două tomografe în două clădiri diferite când le putem pune în aceeași clădire și să poată să fie deservite mult mai eficient, fiind mare problemă de personal, cu persoanele de acolo, pentru că volumul de lucru este dat de numărul de tomografe nu de modul în care sunt împărțite”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.
Totodată, președintele are în plan și o compartimentare a Staționarului 1, precum și renunțarea la clădirile parazit care au apărut în curtea Staționarului 2 și care nu au nicio legătură cu actul medical.
„După ce avem concluziile, redesenăm organizarea, compartimentarea spitalului, Staționarului 1, venim și organizăm fluxurile în staționarul numărul 2 și acum facem o evaluarea asupra clădirilor parazit care sunt în incinta acestui staționar, pentru că sunt o grămadă de clădiri care au apărut, sau suprafețe de teren care au fost preluate din patrimoniul Consiliului Județean și ele au ajuns să deservească alte activități care nu au nicio legătură cu actul medical și vrem întâi să eliberăm zona. Vedem la ce putem renunța, ce chiar ne încurcă, după care vedem în mâinile cui au ajuns, inițiem niște negocieri cu oamenii și dacă nu ne înțelegem cu ei, putem expropria ca să dăm o calitate actului medical care se va desfășura la Staționarul 2 pentru că acest staționar va rămâne”, a mai declarat Romeo Dunca.
Deși cu ceva timp în urmă președintele Consiliului Județean declarase că vrea să pună la pământ Staționarul 3 pentru că ar fi impropriu actului medical, se pare că acesta ar fi revenit asupra deciziei de demolare, urmând să i se dea însă o altă destinație.
„Staționarul 3 și domnul Purea îmi confirmă că s-ar putea să nu fie nevoie de el, evident nu de a-l demola, așa cum am afirmat, ci de a-i schimba destinația, să îl scoatem din sfera serviciilor medicale, pentru că fiind o clădire îmbătrânită, plină cu bacterii, este improprie actului medical. O regândim și vedem ce altceva se poate face acolo, un alt proiect european.
Staționarul 3 am ajuns la concluzia că nu este necesar, trebuie să organizăm mai bine toată activitatea medicală în celelalte două staționare și Staționarului 3 să îi găsim o altă destinație”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.
Pe lângă medicul Paul Purea, în care se pare că președintele CJ are mare încredere, au fost prezenți la „inspecția” de astăzi din curtea spitalului și proiectantul care se ocupă de investițiile derulate la Spitalul Județean în urma unor proiecte pe fonduri europene, precum și reprezentanta direcției de patrimoniu din cadrul Consiliului Județean.
Lorena POENARU
Este nevoie de toate cele trei stationare, sistemul de sanatate din Caras-Severin trebuie dezvoltat si modernizat permanent si trebuie asigurat cu personal medical de inalta calificare si cu echipamente medicale de ultima generatie. De asemenea, trebuie obligatoriu si neconditionat eliminate permanent infectiile nosocomiale (intraspitalicesti) din toate spitalele din Caras-Severin. Si spitalul Marila trebuie reabilitat si modernizat, urgent. Pentru cresterea capacitatii actului medical trebuie cautate solutii, ca de exemplu sa se faca un studiu si un proiect pentru folosirea Unitatii militare dezafectate din Resita si transformarea lui intr-un spital si la fel pentru alte cladiri care pot fi transformate in spitale. Mai multa inventivitate si inovativitate, d-le presedinte Dunca, ca au mai fost niste pedelisti care au inchis spitale si acum vedem rezultatul acelor decizii aberante, lipsa personalului medical cu inalta calificare si lipsa locatiilor unde se puteau sa functioneze spitale. Nu distrugeti sanatatea si vietile banatenilor din Caras-Severin, constriti, ziditi, faceti mai bine si mai frumos uitati de acest ISIS administrativ distructiv. E mai bine pentru dumneavoastra si pentru toti din Caras-Severin.
Cine este aceasta somitate de doctor? Cercetător?Ce a făcut pentru sistemul sanitar din Reșița?Sper ca nu doriți să trimiteți pacienții la Timișoara?În concluzie:construiți, modernizati și dezvoltați.
Pentru bolnavii de TBC și alte afecțiuni pulmonare de la Staționar 3 ar trebui reabilitat Spitalul sanatoriu de la Marila,de care somitățile psdiste și-au bătut joc. Pentru celelalte afecțiuni din Staționarul 3 se pot muta la unitatea militara sau într-o altă locație exemplu Casa de asigurări de sănătate,care in trecut a adăpostit secția de neurochirurgie și psihiatrie. Așa că spatii ar fi iar cele 2stationare sunt foarte vechi și cu greu vor putea fi igienizate . Pentru asta ar trebui închise cele 2 spitale pentru a fi realmente curățate și regindite spatiile pentru bolnavi introducere lift materiale și bolnavi etc. Domnule Dunca fiți hotărît și sunteți pe drumul cel bun atîta timp cît apar specialiștii circotasi care nu au făcut nimic desi puteau s-o facă. Vi se pare normal ,ieri cînd ați văzut Staționarul 2sa acceptați că un spital să aibă acoperișul aproape prăbușit. Succes.