„Habemus president”, a exclamat spre finalul ședinței Consiliului Județean de astăzi, Ioan Cojocariu, cel care a condus întâlnirea convocată de liberali. În prezența conducerii PNL Caraș-Severin, venită în formulă completă, în funcția de președinte al forului județean a fost ales doctorul Romeo Dumitrescu. O simplă formalitate, ar spune unii, nominalizarea acestuia fiind anunțată încă de săptămâna trecută de către liberalii cărășeni.
Previzibilă a fost și absența consilierilor PSD, totuși cvorumul a fost întrunit și s-a putut vota alegerea unui nou președinte datorită prezenței unor consilieri independenți sau reprezentanți ai ALDE ori UNPR. 19 persoane au participat la întrunire, dintre care 18 au fost de acord cu alegerea lui Dumitrescu în funcția de președinte.
„Din cauze medicale, CJ nu a avut principalul ordonator de credite, din cauze politice, mai precis din cauza PSD-ului, CJ nu a mai avut nici al doilea ordonator de credite, datorită nouă acum instituția Consiliului Județean funcționează în parametri normali”, și-a arătat mulțumirea la finalul ședinței, co-președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.
Chirurgul reșițean, care va ocupa prima poziție în forul județean pentru aproximativ o lună, nu a ezitat nici el să arate cu degetul spre Partidul Social Democrat și pe fostul vicepreședinte Ilie Iova, pe care îi consideră singurii vinovați de criza prin care trece în prezent instituția. Dumitrescu a afirmat că social-democrații au dat dovadă de abuz de putere în atitudinea pe care au adoptat-o în forul județean, uitând că și liberalii au avut până în prezent o atitudine similară și au refuzat să voteze alegerea unui nou vicepreședinte.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157667904152446″]
„Nu știu unde se înscriu legislativ aceste atitudini de abuz de putere, în sensul de a neglija 12.000 de persoane cu handicap care nu au din ce să trăiască, și au nevoie de declanșarea semnăturilor de aici, de la CJ, să își primească alocația, 1.440 de copii cu handicap, 5 instituții de îngrijire a bolnavilor vârstnici, dintre care mulți totalmente neputincioși și cu vârste de peste 70 de ani. E vorba de instituții care chiar sunt reprezentative și din punct de vedere social și cultural și până la urmă dacă vrem sunt chiar oameni valoroși care au făcut ceva în viața lor și care merită să își primească salariul”, a declarat noul președinte al CJ Caraș-Severin.
Deloc modest, Dumitrescu a adăugat că se consideră un foarte bun creștin, un foarte bun doctor și o persoană bună și i-a avertizat pe consilieri că știe foarte bine ce are de făcut în perioada următoare:
„Nu doresc decât să relansăm lucrurile la modul serios, dar în nici un caz să nu vă imaginați că eu am venit aici sub forma unui prostănac care poate fi oricând indus în eroare sau să fie neglijat atunci când își pune o întrebare sau o dorință. Acest lucru trebuie să fie foarte clar. Nu o să fac aici nici pe chirurgul, dar nici pe președintele ales de 65.000 de oameni. Întotdeauna mă voi consulta cu partidul care m-a lansat aici”.
În cadrul ședinței, Romeo Dumitrescu a mai adăugat că în cazul în care Sorin Frunzăverde va reveni la conducerea CJ, printr-o decizie a justiției, el este gata să demisioneze. Totuși, nu înainte de a se consulta cu partidul.
Karina TINCUL

Pai,daca nu-l lauda nimeni pe macelarul cu suflet de artist,macar sa se laude el!Vai de capul nostru,nu isi da seama acest anecdotic personaj,ce marioneta este in mana cuplului “malefic”de la Caransebes- Vela + Madam Schelean!Traiasca Carasul,al mai “”mandru si giesciept”” giudet!!!Aici a bubuit bomba cu tembelism,parol!
Bune a zis persoana de mai sus … acest macelar sef … bine ca macar e numai pentru o luna … ca daca conduce asa cum opereaza … e foarte grav . Eram in spital si l-am auzit cum se criza la o femeie care sotul ei a fost adus de urgenta de la un accident … era revoltat ca femeia il ruga sa il opereze mai repede pe sot … si el nu putea ca omul e murdar si plin de singe . Asta este noul presedinte de la consiliul judetean