Români de pretutindeni, reuniți la Covăsînț – Arad

covasint
„Festivalul Românilor de Pretutindeni“ s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în localitatea arădeană Covăsînț, la eveniment fiind prezent și consulul general al României la Gyula – Ungaria, Florin Vasiloni, originar din Caraș-Severin.

Manifestarea, ajunsă la a cincea ediţie, s-a derulat în cadrul „Taberei Ortodoxe de Păstrare a Tradiţiilor Româneşti” a Parohiei Ortodoxe Covăsînț, condusă de preotul paroh Octavian Blaj.
Evenimentul a debutat cu o paradă a ansamblurilor participante, urmată de intonarea imnului naţional al României şi ridicarea tricolorului pe catarg. De pe scena manifestării, s-au adresat publicului delegatul Patriarhiei Ortodoxe Române, pr. Ioan Armaşi, protos. Iustin Popovici, consilier cultural la Arhiepiscopia Aradului, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, deputaţii Dorel Căprar (Arad) şi Petru Andea (Timiş) şi consulul general al României în Ungaria, la Gyula, Florin Vasiloni.
La eveniment au participat grupuri de români însoţiţi de liderii lor spirituali din Pătrăuții de Jos – Ucraina, Chişinău – Republica Moldova, Vidin – Bulgaria, Valea Timocului – Serbia. Din Ungaria, au participat membrii formaţiei „Păstrătorii tradiţiei” din Aletea (Elek). În jur de 170 de etnici români din afara ţării au participat la această manifestare. Toţi au prezentat publicului, prezent în număr mare, cântece, dansuri şi obiceiuri tradiţionale specifice zonelor de provenienţă.
Manifestarea s-a desfăşurat cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Consiliului Judeţean Arad, Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului şi altor instituţii.

Ion CUBIN
Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei