România trece în această noapte la ora de vară! Duminică va fi cea mai scurtă zi a anului!

modelmic

 

România va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, ora 03:00 devine ora 04:00. Ziua de 29 martie va fi, astfel, cea mai scurtă zi din acest an. După ce vom da ceasurile cu o oră înainte, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore.

Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în România, în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 până în 1940, ora de vară a fost introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie, iar din 1941 până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. România a reintrodus aceasta măsură în anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale și pentru reducerea iluminatului artificial. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie.

Parlamentul European a votat, anul trecut, în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor începând cu 2021, fiecare stat membru urmând să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară. Astfel, conform hotărârii adoptate de PE, țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021, iar cele care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminica din octombrie 2021. Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată.

foto: canal2.md

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei