România educată…pas cu pas

1

Chiar acesta este sentimentul meu profund, că suntem educați…pas cu pas. Mai întâi ne-au învățat cu mască; apoi ne-au ținut în case; ne-au dat liber de la muncă închizând economia … pas cu pas. Când spitalele erau goale, ne duceau cu forța și ne închideau în camere. Când ne-am îmbolnăvit, ne-au trimis acasă pentru că nu mai erau locuri. Pensionarii aveau program de respirat aer curat și se îmbulzeau în farmacii și magazinele alimentare de frica chitanțierului și a amenzilor de mii de lei noi.

Pas cu pas au închis frontierele, apoi orașele, teatrele, cinematografele, bisericile, sălile de spectacole, stadioanele. Au rămas funcționale mall-urile (că deh, acolo era investitorul străin), terasele în plină iarnă și cluburile de fițe pe unde se înghiorlau care cum și pe unde apucau. Ne-au învățat să umblăm cu biletul de voie în buzunar și vai de mama celui ce se încumeta să scoată cățelul după o anumită oră fără hârtie scrisă. Au asmuțit milițienii pe noi, ne țineau în ședințe la TV de dimineața până seara, explicându-ne pe limba noastră ce aveam voie și ce nu; mai mult nu. E drept că fiecare spunea altceva, dar toți erau de acord că….nu avem voie!

În rest, eram liberi să facem ce vrem.

Au închis școlile de făceau bieții boboci caligrafie pe tabletă, iar dascălii își prindeau urechile în atâtea programe și parole și mai știu eu câte cele. Pas cu pas au pus lacătul pe spitale, de mureau oamenii cu zile în case de diferite boli și erau înmormântați ca ciumații de COVID. Au sporit puterea milițianului și au scos armata pe străzi, cu TAB-urile ca la paradă și militarii cu mitralierele pe piept. Pas cu pas, am învățat că trebuie să ne fie frică.

În rest, eram liberi să facem ce vrem.

În tot acest timp ei, dascălii noștri pentru o Românie educată, făceau afaceri pas cu pas, dar un pas mai săltăreț: cu măști neconforme, cu izolete, cu ventilatoare, cu echipamente de protecție, cu medicamente dovedite ineficiente, ba mai rău, cu lemnul din pădure, cu afacerile din port și curentul din hidrocentrale, cu banii din CEC și câte și mai câte. Pas cu pas, eram tot mai străini în țara noastră, occidentul ne-a cam pașaportat înapoi acasă, unde am fost primiți cu brațele deschise în centrele de carantinare forțată. Mamă, mamă ce de bani se făceau atunci și se mai fac și acum prin vămile din vestul țării și nu numai.

În rest, eram liberi să facem ce vrem.

Liberi suntem și acum; liberi să ascultăm fără să gândim, să facem un vaccin pe care țările spre care tindem ca nivel de trai îl refuză, să purtăm mască, să nu ieșim din casă, să ne înstrăinăm unii de alții, să… Suntem liberi să facem ce vrem, atâta cât ne permite …lesa. Să nu gândim nimic spre deloc, să ascultăm sfaturile specialiștilor!!! Să nu punem întrebări, să scoatem mai mult din buzunarele prin care și așa bate vântul, să facem școală de la distanță și dragoste cu bilet de voie.

În rest, suntem liberi să facem ce vrem.

 

Dan AGACHE

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Toader Danila

    Daaa,NOI TOTI ceilalati nu suntem vinovati, pe NOI *ne-au* ,nu NOI *ne-am*! NUMAI EI, nemernicii sunt vinovati,NOI, aceasta mareata natiune,NU avem nicio pata,suntem neprihaniti! Istoria o scrie ca TOTI din afara tarii *ne-au*,acum *ne-au* si cei ai nostri!*Ne-au* furat,*ne-au mintit*,*ne-au*…si iar *ne-au* ! NOI *i-am* ,doar atat,*i-am* votat si iar *i-am *,DAR asta NU este o vina, Doamne fereste! Dar ne place al naibii de mult sa aratam cu degetul ,uite-i maa, *ne-au* !! Pace tie ,popor de *ne-au*

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei