Rezultate îngrijorătoare în Caraș-Severin la simularea examenului de Bacalaureat. Doar 930 dintre cei peste 4.500 de elevi de clasa a XI-a și a XII-a au reușit să obțină note peste 6. Este drept că și numărul celor au ales să absenteze de la simulare a fost unul foarte ridicat, peste 1.700 de elevi considerând probabil că nu au nevoie de trecerea prin acest test înainte de examenul propriu zis.
Mai exact, din cei 2211 de elevi de clasa a XI-a, 770 au absentat de la simulare, 882 au obținut note între 1-4,99, 137 note între 5-5,99, iar 158 note între 6-6,99. Note între 7-7,99 au reușit să obțină 150 de elevi, între 8-8,99 au fost notați 85 de elevi, iar note peste 9 au obținut doar 20 de elevi.
În ceea ce îi privește pe elevii de clasa a XII-a, 946 din cei 2366 de adolescenți nu s-au prezentat la simulare, 846 au obținut note între 1-4,99, iar 66 note între 5-5,99. Note cuprinse între 6-6,99 au obținut 151 de elevi, note între 7-7,99 – 191 de elevi, între 8-8,99 au fost notați 121 de elevi, iar 45 au reușit să obțină note cuprinse între 9-9,99.
Partea bună este că elevii de clasa a XII-a mai au câteva luni la dispoziție pentru a se pune la punct cu materia pe care trebuie să o stăpânească pentru a trece de examenul maturității. Oricum ar fi, se pare că sarcina pe care și-a trasat-o proaspătul inspector școlar general cărășean, Marius Cornici, aceea de a crește gradul de promovare la Bacalaureat, nu va fi una deloc ușoară.
foto: adevarul.ro
Karina TINCUL

Stați liniștiți !
Vine USR și PLUS la guvernare și reformează ei învățământu.
Sa-si de demisia asa cum i-a ceruto el lui Doxan.
Mda.
Cândva, miliţienii de la seral au “căzut” la Bac. pentru că, emotivi, nu au ştiut răspunsul la întrebarea (simplă): “Cine a scris scrisoarea a III-a?”
Însă, după ce directorul liceului a fost contactat telefonic de comandantul miliţiei, acesta i-a transmis:
“Şi eu i-am întrebat, au recunoscut … ei au scris-o. Puteţi să-i promovaţi!”