Campionatul Național de 20 km marș va avea loc sâmbătă, 12 iulie, la București, pe un traseu amenajat în jurul Arenei Naționale.
Trei echipe va avea Reșița în această competiție națională, una la seniori, una la senioare și alta la tineret. Toate au ca obiectiv clasarea pe podium, iar miza cea mare este în competiția seniorilor, în care echipa Clubului Sportiv Municipal Reșița țintește medalia de aur, pentru păstrarea titlului național. Vor alcătui echipa de campioni Marius Cocioran, Doru Ursu și Narcis Mihăilă. Pentru Marius Cocioran este un concurs aparte, el va merge cu tempo adecvat probei de 50 km marș, întrucât ne va reprezenta în august la Europenele de la Zürich, unde vizează îndeplinirea baremului de participare la Mondialele de anul viitor.
Clubul Sportiv Universitatea Reșița va avea două echipe, la tineret (Florin Știrbu, Gabriel Băhneanu, Robert Lațcu) și la senioare (Claudia Ștef, Georgiana Enache și Alexandra Aichimoaiei). La București vor fi prezenți antrenorii Iosif și Octavian Măzăran.
Mihai PREDA