Membrii Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin sunt foarte activi în această perioadă. Deși ne aflăm încă în plină vacanţă estivală, formaţiile de dans ale Forumului desfăşoară o bogată activitate culturală.
Chiar în această săptămână, o parte a formaţiei de dansuri populare germane „Enzian” din Reşiţa, coordonată de Marianne şi Nelu Florea, se află în Austria, la Neumarkt / Stiria. Aici participă la o tabără internaţională cu tineri din Austria, Ungaria şi România, găzduită de Casa Europei „Karl Brunner”.
Ei au fost primiţi printre altele de primarul localităţii Neumarkt, Bernhard Walzer, căruia i-au prezentat dansuri germane specifice Banatului Montan.
Formația de dansuri populare germane „Enzian” a fost înființată în anul 1999, iar de atunci membrii formației au putut să își demostreze talentul la numeroase manifestări din țară, dar și de peste hotare, în special în Germania, Austria și Serbia.
Karina TINCUL
