ȘOCANT! Reșițean, prins în flagrant în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un minor în vârstă de 13 ani!

modelmic

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui reșițean pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu minor şi  pornografie infantilă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că  în cursul lunii iunie 2017, în urma unui control efectuat de către un reprezentant al Autorități Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Centrul Speranța din municipiul Reșița a rezultat faptul că inculpatul, Bozdorog Florea Marius, a racolat foști și actuali  beneficiari ai sistemului de protecție a copilului, în special băieți, în vederea exploatării sexuale  sub protecția acestuia, atât în țară cât și în străinătate.

Din cercetările efectuate au rezultat indicii că minorii recrutați de către inculpat din acest centru erau exploatați în activități sexuale, iar după ce deveneau majori erau trimiși în Italia, unde erau folosiți în activități de prostituție, inculpatul fiind principalul beneficiar al foloaselor patrimoniale obținute din aceste activități.

În acest sens, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că mai mulți beneficiari ai unor Centre de Protecție a Copilului figurează ca având domiciliu la adresa de domiciliu a inculpatului  Bozdorog Florea Marius situat în municipiul Reșița.

În data de 25.09.2018, s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului  Bozdorog Florea Marius, ocazie cu care acesta a fost surprins în flagrant în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un minor în vârstă de 13 ani, care provine dintr-o familie cu o situație material precară. Totodată, cu aceeași ocazie au fost depistate camere de luat vederi amplasate într-o veioza și pe garnișul geamului, îndreptate asupra patului unde se întrețineau raporturile sexuale, activitate menită să ducă la realizarea de materiale pornografice cu minori, apte de a fi distribuite ulterior pe site-urile de profil”, se arată în comunicatul de presă transmis de DIICOT.

Cauza a fost instrumentată împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin.

UPDATE: Inculpatul a fost prezentat astăzi în fața Tribunalului Caraș-Severin, unde s-a decis arestarea sa preventivă  pentru o perioadă de 30 de zile.

 

foto: sportulsalajean.ro

Karina TINCUL


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Emilia Fluturel

    Da,eu sunt Emilia Fluture;in urmä cu 45 de ani,dupä ce sotul meu a fost mazilit de partidul comunist,am fost supusä la o presiune acerbä din partea fostului mei sef Jenaru si a trebuit, contra vointii mele, sä cedes zexual. S-a ajuns panä acolo cä a fäcut cu mine ce a vrut.Mi-a fost scarbä,cä era bätran,chelos si nespälat,dar a trebuit sä rabd,pentru cä lucra pentru securitate.
    A fost o periiadä de chin pe care cu greu o poate intelege cineva astäzi.
    Securitatea,maltratandu-mä pe mine, a vrut sä se räzbune pe sotul meu.Intentia a fost sä mä aducä in situatia de a divorta,lucru ce nu s-a inaplat pentru cä dragostea noasträ a fost mai putericä.
    Acum, dupä 48 de ani am inteles crimele securitätii si felul lor de a se manifista.Nu stiu dacä politia secretä hitleristä sau KGB-ul procedau la fel

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei