Detaliile tehnice ale viitorului spital modular, ce va fi construit la Staționarul 1 al Spitalului Județean de Urgență Reșița, au făcut obiectul întâlnirii pe care președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca și primarul Reșiței, Ioan Popa, a avut-o ieri, cu un consultant în proiectare.
Întâlnirea de la sediul Palatului Administrativ a fost urmată de o vizită în teren, la finalul căreia a fost stabilit și un termen de 30 de zile pentru predarea, de către proiectant, a studiului de fezabilitate, finanțarea pentru spitalul modular urmând a fi obținută prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 -2020.
Vă reamintim, Guvernul Orban a aprobat construirea în regim de urgență a câteva spitale modulare în țară din care unul va fi amplasat în curtea unității sanitare reșițene. Acesta poate primi în prima fază pacienții internați cu covid de la Staționarul 3, un spital cu o vechime de aproape 70 de ani, impropriu acordării unei asistențe sanitare performante.
Dan AGACHE


