„Reșița nu a avut la conducere oameni cu viziune”! Crina nu mai vrea tramvai și uzine-ruină!

modelmic+editorial-Recovered

Ioan Crina, cel care a urcat la conducerea Reșiței până la alegerile din vară, îi acuză pe cei care au ocupat până acum funcția de primar, de lipsă de viziune, defect care nu a făcut altceva decât să bage în pământ dezvoltarea municipiului.

 

Primul aspect la care s-a făcut referire a fost faptul că numele care au defilat până acum pe scaunul de primar au ținut cu dinții de ruinele industriei reșițene ca de adevărate izvoare de voturi, asta cu toate că foștii coloși industriali sunt morți de mult.

Cu alte cuvinte, la Reșița s-a visat până acum cu ochii deschiși, s-au spus povești fanteziste cu panseluțe, pavele și autostrăzi, asta în timp ce gunoaiele ne putrezesc la ușă, drumurile sunt la pământ și investitorii fug văzând cu ochii.

„Cei care au condus până acum orașul nu au avut viziune de dezvoltare. Au crezut că dacă ținem mastodonții ăștia industriali în picioare vor avea un izvor inepuizabil de voturi. Gunoaiele sunt pe butuci, Aquacaraș e cum e…e vorba de bun simț. Cum să încasezi pe gunoaie 80 de miliarde și să pui redevență 60? S-au ținut deja două licitații și nu a fost nimeni! O să se termine groapa în iunie sau iulie și nu o să fie nimeni, nu o să avem operator. Ați văzut până acuma un plan, vreo gândire? Stăm cu muntele sus, s-a făcut cumva drumul? Mergeți în Moldova, să vedeți cum merg lucrurile acolo, să vedeți acolo drumuri, susține Ioan Crina.

Viceprimarul Crina a abordat și subiectul transportului în comun, susținând că din punctul său de vedere tramvaiul e mort de mult și nu-și are rostul într-un oraș ca Reșița. Faptul că șinele sunt încă în pământ se datorează cetățenilor care țin cu dinții, din fala tipică bănățeanului, de ideea unei Reșițe cu tramvai, fără a analiza dacă acesta are ce căuta aici.

 

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

25 Comentarii

  1. Rica

    Asa e , da domnule Crina aveti mare dreptate am avut doar primari lipsiți de viziune și viceprimari care le-au purtat mapele ….

  2. DSM

    Tocmai IPOCRITUL asta vorbeste, care a asistat la distrugerea Resitei si a pus umar la umar cu TOVARASUL ARESTAT? Ia spuneti voi, bai baieti cinstiti, cum ati deturnat bani de la CET,PRESCOM si alte societati? Sau sa ne spuneti comisioanele cerute, cand au vrut sa vina Decatlon,Continental si mai un producator in automotive in Zona Industriala Terova? De ce nu ai realizat tu si cu prietenul tau arestat la domiciliu, mediul propice pentru oamenii de afaceri si pentru atragerea investitorilor seriosi? Sa le explici si celorlalti oameni de afaceri din oras succesul tau financiar, din contractele cu multe primarii din judet pentru reabilitare drumuri-unde torni asfalt direct peste pamant si percepi 1 milion de euro pentru 300 m de strada. Esti DIRECT IMPLICAT in distrugerea Resitei si in curand vei fi coleg de celula cu amicul tau din partid. La multi ani!

  3. Toader

    Te apreciam daca spuneai asta acum 4 luni, asa …apa de ploaie, adica tu esti singurul care ai viziune, dar de unde stii ca sunt valabile?Esti doar pt. firmele tale, in rest…

  4. BAZINGA

    Absolut grotesc modul ipocrit,de un fareism dezgustator,in care actualul primar de rezerva al Resitei constata realitatea!El vorbeste,care a fost catelul lui Dom Mishu si a fost executantul obedient si disciplinat 100 % al paurului padurar?Nu se poate!Cata nemernicie!Mai crede cineva papagalismele acestui individ?Mai are omul asta vreo credibilitate?Nu cred ca resitenii pot fi prostiti in asa hal de un astfel de personaj sinistru!Prin targ circula zvnul ca se strange latul si in jurul “”preaonorabilului”‘ Dom Crina!Putintica rabdare,mon cher…numai putina!

    1. DSM

      Din pacate, ai sa ramai surprins cata credibilitate are, cel putin in fata ,,servitorilor” de prin Primarie sau din partid,inclusiv printre cei tineri-care atentie, ar trebui sa ia atitudine daca vor un oras si o tara mai prospera. Unde nu e cap, vai de picioare..

    2. Florin

      Din pacate sustinatorii PNL sunt dispusi sa transforme campania intr-o lupta intre : tineri si varsnici , stanga si dreapta , intre oameni de afaceri si oameni politici … orice mai putin intr-o discutie argumentata despre problemele Resitei si solutii . Sunt convins ca o sa gaseasca suficienti sustinatori PSD cu care sa se injure pe saturate .

  5. pestele

    ..acu Crina stiind ca nu mai candideaza isi permite sa spuna si ce crede cu adevarat..of,of mare c..urva si politica asta! cat era inca coleg de partid cu jose armando da ceregova aka Mishulica O Spaga Mica ..nu putea decat sa-l injure in gand!!!

  6. miscu

    Se vede domnule Crima ca aveti viziune de afacerist.Oare de cate ori va-ti gandit cum dracu sa luati tot fierul de la gigantii decedati, in compensare cu datoriile la Primarie, ca ulterior sa-l reinventati pe Sava sa ciordeasca tot pt. vreo firma de-a dv.
    Asa este domnule inlocuitor de primar, sa va puneti si dv amprenta in cateva luni pe care le mai aveti la amaratul oras, ca vorba fiecare primar cu furtul lui.
    Popa fura asfalt, conducte si altele asimilate, Spataru fura inimile focoaselor din Resita+oarece sticle de energizante, Stepanescu fura tramvaiul, CET -ul, strazile……iar dumneavoastra FORATI DOMNULE SI RESTUL DE FIER VECHI. Halal politiciei. Grabiti contruirea puscariei la Resita ca deja este mare aglomerare pe mp.

    1. Florin

      Mergi domnule cu probelela autoritati . Domnul Crina prin prisma functiei detinute intra in atentia DNA asa ca ar trebui sa va faceti griji pentru deznodamant. Cum le stiu unii pe toate dar nu in momentul adevarului tac malc

  7. Erik

    Da asa este, aveti dreptate tovarase vice-si-primar…nu sunteti de azi de ieri in ast oras muntzipiu. Pina acuma a-ti tacut. Vin cumva alegerile?…mai sperati in vot? Ce zicea tov.Dragnea de legea defaimarii?Dar voi politicienii nu a-ti defaimat acest oras prin imaginea pe care a-ti creat-o? Mastodonti, giganti industriali cazuti la pamant, firme care fug de Resita…..nu mai vorbiti la presa ca vorbiti degeaba. Rusine sa va fie…..

  8. Cezar

    Ce de hiene latra cu comenturi , postacii de servici . Scrieti de parca latrati, …limbaj de lemn. La fel ca sefii vostri candidati bisnitari.

    1. BAZINGA

      Ai grija,Cezarica…stii cum a pierit imparatul roman,nu-i asa?Si,mai ai lasa tu chestia cu latratul si cu postacii de servici,Uita-te in oglinda,mai intai si sterge-te de bale la botic…ok?!

  9. DSM

    Pentru toti postacii PSD-isti de pe aici…prietenasilor,stati calmi, nu suntem cu niciun partid…spre deosebire de voi care in continuare lingeti in partea din dos pe fata si fara nicio rusine in public, altii iubesc acest oras Resita. Asa ati facut si cu tovarasul arestat care l-ati sustinut in sus si jos ca e curat, ca doar el va mai arunca cate-un os pe acolo sa roadeti si voi ( ca doar atata va duce capul) si deodata v-ati trezit cu curul gol si cu burta goala. Voi nu ar trebui sa aveti dreptul de a vota, aveti IQ-ul prea mic pentru asa ceva, va lasati cumparati si pe o hartie igienica

  10. Mielu

    Celor care nu sunteti de acord cu d-nul Crina si il sustineti i pe d-nul Mielu Taitelu va sugerez sa o faceti in continuare pt ca e un om bun, se bate cu bisnitarii pe la Ponton, construieste blocuri pe care nu le termina, vinde firmele ,la care au contribuit si alti afaceristi locali, strainilor pt ca nu e instare sa le administreze, este un om de toata isprava !

  11. Lagertha

    “Faptul că șinele sunt încă în pământ se datorează cetățenilor care țin cu dinții, din fala tipică bănățeanului, de ideea unei Reșițe cu tramvai, fără a analiza dacă acesta are ce căuta aici.”. Asta a spus Crina?! Pentru ca daca e asa inseamna ca si dansul e cam surd cand vine vorba de doleantele resitenilor. De ani de zile locuitorii orasului se plang de existenta acestor sine de tramvai, mai ales conducatorii auto care isi distrug masinile in fierotaniile alea.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei