Reșița, deschisă pentru business! Investitorii au la dispoziție o suprafață de mărimea Govândariului!

modelmic

Primăria Reșița a lansat astăzi oficial campania „Invest in Reșița”, prin care administrația locală își propune să atragă în perioada următoare un număr cât mai mare de investitori. Primarul Ioan Popa și-a stabilit chiar și o țintă: crearea a 1.000 de noi locuri de muncă la Reșița până în anul 2020.

Campania Invest in Reșița se derulează pe mai multe direcții: pe de o parte a fost creat un spot publicitar în care sunt prezentat oportunitățile de investiție în municipiul de pe Bârzava, precum și broșuri de prezentare și promovare, iar pe de altă parte a fost pus la punct un site, investinresita.ro, pe care cei interesați pot găsi date despre terenurile sau clădirile aflate la dispoziția investitorilor, cu accent pe Parcul Industrial, resursa umană din oraș, localizarea sau accesibilitatea acestuia. Toate aceste aspecte sunt rezultatul unei munci intense derulate începând din noiembrie 2016 de reprezentanții Primăriei și cei au unei firme din București și rezultatele urmând să fie promovate în ambasade și consulate, camere de comerț bilaterale, pe panotajele din aeroporturi, etc.

Lansăm astăzi Invest in Reșița, este vorba de mai mult decât un site sau o platformă de comunicare, este vorba de o muncă pe care am făcut-o împreună cu MKBT, o agenție de tineri dinamici din București, un proiect la care lucrăm din noiembrie 2016. În spatele acestei platforme se află de fapt o mulțime de date tehnice despre situri industriale, terenuri, zone abandonate, care însumează peste 350 de hectare. Toate aceste suprafețe identificate însumează o suprafață identică cu Govândariul de astăzi pe care vrem să o prezentăm investitorilor pe viitor.  Am pregătit și un teaser, un spot publicitar de 3 minute, cu detalii despre industria reșițeană de astăzi, despre școala duală și Universitatea din Reșița. Toate aceste lucruri sper să vină în avantajul nostru în atragerea de investitori străini sau chiar regionali sau din țară”, a precizat primarul Ioan Popa.

 

 

Confirm edilului, ținta acestei campanii este atragerea de investitori în oraș care să ducă la crearea a cel puțin 1.000 de locuri de muncă până în anul 2020.

Îmi doresc să am investitori care să creeze până la 300 de locuri de muncă, nu mai mari, pentru că aceștia îți asigură o flexibilitate și nu îți crează un grad de dependență major. Știm foarte bine cât am avut de suferit, ca oraș, datorită acestor 2 coloși care în momentul în care s-au prăbușit au creat un dezastru din punct de vedere social. Aș dori să atragem investiții care au un grad de manoperă ridicat și nu mă refer neapărat la cusut sau la sudat, mă refer la partea de execuție umană, nu de automatizare. De exemplu, oameni care să lucreze pe mașini de comandă numerică, pentru că aceste poziții sunt bine plătite, peste media națională”, a explicat Popa.

Primarul reșițean a mai adăugat că discuțiile cu investitorii străini din Spania, Franța, Germania și Italia, demarate încă de anul trecut, continuă, aceștia cerând date suplimentare despre oportunitățile de investiție în Reșița.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. zero

    “…un proiect la care lucrăm din noiembrie 2016…”, a explicat Popa.
    Asta da “lucrare” după aproape un an şi jumătate!
    Vorba aceea: S-au scremut munţii şi a ieşit… un şoarece.
    “Aş dori să atragem investiţii care au un grad de manoperă ridicat… nu de automatizare… pe maşini de comandă numerică”.
    Bravo tăiţelu’ ! :)
    Da’, ca primar cu pretenţii de videoclip respectabil ai putea măcar să închei ceva nasturi la cămaşă în faţa potenţialilor investitori?
    Ca să nu strici totul cu manierele tale.

  2. Pascu Iosif -Alexandru

    Exceptional acest spot publicitar cum nu a avut Resita niciodata. Manierele sunt si ele importante dar nu si determinante.Scopul scuza mijloacele si Resitenii astepta scopul .

  3. anghelina petru

    mereu vrajeli cu investitori. pe noi aia care investim de ani de zile cu impozite , amenzi etc ne omoara in fiecare zi. apropo stiti cate firme au dat faliment din cauza lor??

  4. anghelina petru

    va avertizez sa nu cumva sa scrieti impotriva primarului ca va desfinteaza si pe voi.[sau va determina]

  5. anghelina petru

    stie cineva ca nu se mai accepta autorizatii pentru spalatorii auto la drum principal?????????????

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei