Reșița, capitala marșului românesc! Campionatul Național de Marș va avea loc duminică în municipiul de pe Bârzava!

modelmic

Reșița va deveni la sfârșitul acestei săptămâni capitala marșului românesc. Municipiul de pe Bârzava va găzdui sâmbătă și duminică, pentru a zecea oară consecutiv, Campionatul Național de Marș – iarnă, pentru seniori, juniori, tineret și copii, dar și prima ediție a Cupei Măzăran. 

La competiție vor participa aproximativ 120 de sportivi din întreaga țară, de la cluburi cu tradiție în sportul românesc precum: Steaua București, Dinamo București, CSM Craiova, CSM București, CSM Suceava, CS Unirea Alba Iulia, CSM Onești, CS Muscelul Câmpulung Muscel, CSS Triumf București, Farul Constanța, CSS Galați, LPS Botoșani, CSS Lugoj, dar și de la cluburi din județul nostru – Universitatea Reșița, CSM Reșița, Lic. Teoretic „Traian Vuia“ Reșița și CSS Caransebeș.

Suntem bucuroși că și anul acesta Federația Română de Atletism a decis să organizeze Campionatul Național de Marș la Reșița. Sperăm ca vremea să țină cu noi. Din punct de vedere organizatoric zic că vom face față și lucrările sunt deja puse la punct, spun asta din experiența anilor trecuți”, a precizat în cadrul unei conferințe de presă vice-președintele Asociației Județene de Atletism și președintele Clubului Sportiv Universitatea din Reșița, Octavian Măzăran.

Obiectivul organizatorilor este obținerea a cel puțin 3 medalii, printre sportivii din Caraș-Severin care se vor alinia la linia de start duminică numărându-se: Narcis Mihăilă, Știrbu Florin, Doru Ursu și Robert Lațcu. Marele absent al competiției va fi Marius Cocioran, care este are mici probleme medicale și în plus este menajat în perspectiva participării la Cupa Europei din luna mai, unde speră să obțină calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.

Campionatul Național de Marș ce se va derula la sfârșitul acestei săptămâni la Reșița face parte din calendarul competițional al Federației Române de Atletism pe anul 2015 și va avea loc loc pe traseul omologat de FRA, între orele 08,30 – 14,00,  traseul fiind amenajat pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza (de la intersecția cu strada Gratz până în Piața Traian Vuia, în fața Universității „Eftimie Murgu“ Reșița, unde va avea loc și festivitatea de premiere).

Evenimentul este organizat de Asociația Județeană de Atletism Caraș-Severin, Federația Română de Atletism, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Caraș-Severin, Clubul Sportiv Universitatea Reșița, Clubul Sportiv Municipal Reșița, Universitatea Eftimie Murgu și Liceul Teoretic Traian Vuia, cu sprijinul Primăriei Reșița.

11036843_10205900802661856_2195586386830815282_n

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei