Regal istoric la Caransebeş! Începe Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie

modelmic

Între 21 şi 24 februarie, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Ministerului Culturii și Identității Naționale, organizează ediţia cu numărul 43 a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu”.

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 22 februarie, începând cu ora 10, prin cuvântul de salut adresat de oficialități, după care va avea loc o conferinţă susţinută de prof. dr. Mihai Bărbulescu. Tot miercuri, în incinta muzeului vor fi vernisate expoziţiile „Radu Florescu”, prezentată de prof. univ. dr. Ioan Opriş, şi o alta de arheologie, în cadrul căreia colectivul de specialitate al instituţiei caransebeşene va prezenta ultimele descoperiri tematice din Caraş-Severin, a spus Cristina Borlovan, purtătorul de cuvânt al muzeului, într-o conferinţă de presă organizată marţi, 14 februarie, de managerul Adrian Ardeţ. Noutatea din acest an este conferită de prezența Comisiei Naționale de Arheologie, care, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, va organiza în aceeaşi zi, dezbatarea  „Câți Suntem?”, un demers al Comisiei Naționale de Arheologie pentru arheologie publică, moderată de președintele acesteia, dr. Ovidiu Țentea.

modelmic

Zilele de 22 și 23 februarie să fie alocate susținerii de conferințe și comunicări. Manifestarea se va încheia vineri, 24 februarie, printr-o excursie tematică pe traseul Caransebeș – Zăvoi – Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Orlea Sântămăria – Costești – Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte).

La evenimentul ştiinţific vor fi prezenți un număr record de participanţi, istorici şi cercetători de la centre universitare din ţară şi din străinătate – Serbia, Franţa, Polonia, Bulgaria, Croaţia și Italia, alături de specialişti de la muzee şi centre de cercetare din țară.

 

Cosmin VLAD

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei