„Readucem la viaţă 30 de hectare din mijlocul oraşului”! Proiect de peste 50 de milioane de euro la Reșița!

 

modelmic

 

Peste 50 de milioane de euro va investi compania CEETRUS (fostă Immochan) în proiectul de regenerare urbană a fostei platforme industriale Mociur din Reșița. Proiectul despre care făcea referire în mai multe rânduri primarul Ioan Popa, a fost readus în discuție de Tatian Diaconu, director general pe portofoliul România, Polonia, Rusia și Ucraina din cadrul CEETRUS, cu ocazia Galei premiilor profit.ro.

Lui Tatian Diaconu i-a fost acordat premiul „Deschizător de drumuri rezidențiale”, pentru contribuția adusă la dezvoltarea orașelor aflate în afara radarului de investiții, cu referire directă la proiectul de la Reșița. După povestea de succes a proiectului Coresi dezvoltat în locul fabricii Tractorul Brașov, Diaconu a avut o contribuție importantă în  convingerea consiliului de administrație din Franța să facă un pariu riscant: să investească o sumă uriașă într-un oraș ca Reșița, unde se dorește regenerarea urbană a fostei platforme industriale Mociur, prin transformarea ei într-un proiect amplu de retail, servicii turistice și locuințe. Ce l-a convins pe Diaconu să aleagă Reșița? Conform propriilor declarații, primarul Ioan Popa:

„Ajungând la Reşiţa, în mijlocul oraşului, pe o platformă care a cunoscut același scenariu ca alte platforme din România, la modul închis, furat, vândut, m-a rugat un lucru extrem de simplu, şi-anume, să-l ajut să salveze oraşul. În mod sigur face parte şi din responsabilitatea companiilor, în general, şi nu doar de Crăciun, face parte din responsabilitatea noastră să salvăm oraşe din România. Nu cred că o să salvăm noi Reşiţa, dar avem în mod categoric obligaţia să încercăm să readucem la viaţă 30 de hectare din mijlocul unui oraş cu 80.000 de locuitori”.

Un prim pas pentru derularea proiectului de la Reșița l-a constituit achiziționarea terenului. Inițial au fost cumpărate șapte hectare, iar ulterior CEETRUS a mai cumpărat peste 20 de hectare din fosta platformă industrială Mociur pentru aproximativ 3 milioane de euro. Conform reprezentanților companiei, în prezent se lucrează la Master Plan, urmând ca lucrările efective să înceapă peste unul sau doi ani. Aceștia se arată convinși că proiectul va fi un succes, mai ales în vedere că în Reșița nu există la ora actuală nici un mall și nu puțini sunt reșițenii care merg să își facă cumpărăturile la Timișoara. Proiectul va include și o componentă de servicii hoteliere și restaurante, necesară pentru o zonă în care se dorește dezvoltarea turismului și în care sunt organizate festivaluri care atrag iubitorii de muzică din țară sau de peste hotare, cum este Customul sau festivalurile de la Gărâna.

Primăria Reșița va avea și ea contribuția ei va revitalizarea zonei. Conform primarului Ioan Popa, administrația locală și-a luat angajamentul de a construi în zonă un aqualand:

După doi ani de muncă am reuşit să aducem Immochan-ul la Reşiţa şi vom face un mall aşa cum a făcut Coresi la Braşov. Au cumpărat 20 de hectare de teren în Mociur, deci nu mai scăpăm de ei, vin! Nu e ceea ce mi-am dorit eu personal, mall-urile sunt noile temple unde se duc să se roage tinerii sâmbăta, duminica, în loc să meargă la biserică, dar trebuie să le ai, că dacă nu le ai, te părăsesc ei.

Dezvoltarea zonei va fi în etape, într-o primă fază vor face mall, cu cinema multiplex, apoi vor face clădiri cu birouri clasă A, iar în a treia fază se vor axa pe clădiri rezidenţiale. Lângă ei, Primăria Reşiţa va face aqualandul”, a precizat primarul Ioan Popa, după achiziționarea terenului de la Mociur de către cei de la CEETRUS.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

13 Comentarii

  1. Doru

    3 milioane de euro împărțit la 20 de hectare fac 15 euro metrul pătrat. Bun preț pentru Reșița! Și acesta va crește. Aviz amatorilor!

    1. zero

      „După doi ani … Nu e ceea ce mi-am dorit eu personal”, a precizat primarul Ioan Popa, după achiziționarea terenului

      :) :) :)

  2. Gigi mociureanu

    Asta astemtam noi mociureni, un cinema si o bibioteca. Multumim frumos. Noroc cu fostele tari socialiste si urss. Cred ca este vorba despre tovarășul primar Popa cel batran , membru pcr nu domnul Popa , membru pnl (asta este împotriva rusilor, polonezilor, ucrainenilor, comuniști nenorociți care vor sa investească in Romania ).

  3. Nea Marin'

    DEGEABA…daca nu se face drum acces cu asfalt, daca nu se schimba la fata cartierul Mociur, cu rromi,gunoaie,hotii si mai ales gropi. Va fi o vecinatate foarte trista acel cartier pe langa investitiile astea de ”succes”. Si romanii, cand cucereau, faceau prima data drumurile si apoi restul. Daca nu luati minunatii locuitori ”de culoare” de acolo, o sa fure mallul si aqualandul peste noapte…

  4. Sksns dj

    Si serios? Cinema multiplex? Pai in general, nu se poate umple sala aia mica de la cinema-ul pe care il avem acum. De unde sa mearga un multiplex??? Si de bine de rau, cinema Dacia are cam toate filmele care ruleaza si in orice cinemacity din tara.
    Si totusi… bani aruncati pe fereastra cu ‘investitiile’ astea.

  5. David

    Atatea comentarii rautacioase din partea unor oameni la fel de rautaciosi.Pur si simplu,ma dezgustati cand vad cata ipocrizie si fatarnicie se ascunde dupa un ecran.Primarul asta chiar face ceva,da,chiar face.Ati prefera sa-l avem tot pe Stepanescu care doar a furat?Macar,intr-un final,Resita va deveni un oraș demn de vizitat,si asta doar cu ajutorul lui Popa,pentru ca el are o gandire deschisa,o privire de viitor,de ceea ce au nevoie oamenii.Legat de locurile de munca,nu primaria face locurile de munca oameni prosti ce sunteti,trebuie sa vina investitorii,si cum sa vina un investitor mare daca Resita a fost in paragină extrem de mult timp?Incet incet,ne vom moderniza si noi,vom ajunge la standardele din Vest,si poate atunci,o sa fie tot prostul multumit,dar pana atunci bucurati-va CA SE FACE CEVA.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei