Bacul Baziaș 4 a fost pus în mișcare într-o cursă de probă, între orașul Moldova Nouă din România și orașul vecinilor sârbi, Golubac. După șase ani de încercări privind definitivarea unui proiect care s-a derulat în hop-uri, implementat de Consiliul Județean Caraș-Severin, bacul se urnește, chiar dacă pentru o cursă de probă, cel mai entuziasmat de acest lucru fiind chiar edilul urbei din Clisură, Adrian Torma.
Considerând acest proiect ca fiind „un pas mic pentru Moldova Noua, dar un pas mare pentru dezvoltarea turismului în Clisura Dunării”, edilul nu ezită să afirme că se simte mândru de participarea sa și a echipei administrative la acest moment istoric pentru Moldova Nouă și pentru județul Caraș-Severin.
Proiectul a cărui valoare se ridică la peste două milioane de euro a stârnit reacții contradictorii. Chiar dacă a primit multe felicitări pentru prima cursă de probă cu Baziaș 4, s-a menținut în rândul oamenilor și negativismul privind viitorul acestui bac.
„Nu cred că se vor înghesui turiștii, așa cum speră unii…, turiști de unde ? Să facă ce, la noi..? Dar na, dacă tot era așa bine și frumos la noi în oraș, de ce să nu avem și un bac..? Nu? Că doar vama cu Serbia era la o mie de kilometri și cu mașina turiștii nu puteau veni, au așteptat bacul ăsta să se înghesuie săracii să ne vadă capodoperele noastre…! Hai să fim serioși…, într-o zona dezvoltată economic un asemenea proiect ar fi adus plus valoare comunității, dar în foamea în care înoată orașul, va fi fix un ,,pix” investiția asta .., o să mai vedem!”, scria un locuitor, cu o ușoară ironie, pe rețeaua de socializare.
Chiar dacă i-a dat un răspuns acid locuitorului, invitându-l să preia frâiele administrației pentru a conștientiza că în terenul Primăriei „jocul nu se vede ca din tribună, unde orice spectator cu „platfus” spărgător de „bomboane agricole” este mai bun și talentat decât Hagi”, pozitivismul edilului a rămas neclintit. „Cu acest bac se vor plimba localnicii și turiștii. Ei vor aduce plus valoare zonei și vor apărea și locurile de muncă. Doar că trebuie să fim pozitivi și pro-activi. Tine de voința și mentalitate!”, a afirmat primarul din Moldova Nouă.
Mai mult decât atât, edilul Torma crede cu tărie în potențialul turistic al zonei și în dezvoltarea urbei pe care o administrează de 3 ani încoace.
„În campania electorală spuneam că Dunărea este viitorul nostru și mulți râdeau de mine! Acum începem încet să înțelegem că Dunărea este și rămâne aici, este mina noastră de Aur și avem obligația să o împărtășim turiștilor așa cum Dumnezeu ne-a dăruit-o, încercând să învățăm să ne ducem traiul mulțumind că avem această onoare să fim lângă acest fluviu minunat.
Este un proiect de dezvoltare a turismului, care va mai fi contestat, dar în următorii 5 ani va schimba fața orașului Moldova Nouă, în bine”, a mai spus Torma.
Punctul vamal este situat la ieșirea către Orșova, din Moldova Veche, în zona portului Industrial Moldomin și va opera două curse zilnice, în prima fază, una dimineața și alta după-amiaza. Autoritățile preconizează că în 20 decembrie va fi cursa oficială și, ulterior, vor începe cursele regulate.
foto: evz.ro
Elena FRANȚ
“M9 evolution continuă” – s-a murdărit primarul de engleză pe degete.
Vedem BAC-ul de la vară la Moldova Nouă! Atunci să vezi fiasco total!
Turism pe Clisura, da ce-s batut in cap. Dupa ce am fost in Srbija si am vazut ce insemna servicii, mancare, preturi, muzica credeti ca mai dau prin Clisura ???
Ia mergi la un restaurant in Srbija cu 30 de euro si apoi in rumania, sa vedem ce mananci in Srabija de 30 de euro si ce in rumania.
„Dunărea este și rămâne aici, este mina noastră de Aur”
–
De cupru.
Şi are dreptate, măcar ca soluţie de transport.
Mai ales după hărţile lui Orlov, “afacerea” Mineco cu Elveţia, mituirea serioasă la C.A.Tm, de prin anii 2010-12, pentru salvarea companiei miniere (de cine?).
Pssst! Asta nu trebuia să se ştie …
Aşa că s-au mai schimbat … investiţiile
Este un lucru foarte bun! Daca nu pentru altceva,macar pentru faptul ca noi,romanii care vrem sa vizitam Cetatea Golubac,care este restaurata si este foarte frumoasa,vom scurta mult drumul! Trecem cu masina direct la Golubac,nu mai trebuie sa ocolim pe la Smederevo,sau sa asteptam la bacul de la Banatska Palanka,care in general este destul de ocupat,uneori fiind nevoit sa astepti al doilea transport.Sa nu mai vorbim ca toata zona aceea este plina de atractii turistice! Asadar,felicitari primarului Torma si celor care s-au implicat in realizarea acestui obiectiv! Si cu siguranta,va fi solicitat acest mijloc de transport spre tara vecina si dinspre ea,la noi!