Răzbunare? Mașina mamei unui polițist, spartă de indivizi necunoscuți, pe o stradă din Băile Herculane!

masina

Mașina mamei unui polițist din Băile Herculane a fost distrusă de persoane necunoscute în noaptea de sâmbătă, 13.06.2020, după ora 02:00, în spatele băncii BRD.

Autorii neidentificați au spart geamurile mașinii, ușile, distrugerile fiind serioase, proprietara autoturismului fiind mama unui polițist din stațiune.

Martorii spun că ar fi vorba de o răzbunare a unor indivizi asupra unui polițist de la rutieră din stațiune, sancționați pentru încălcarea regimului rutier, o distrugere similară, menită să „atragă atenția” unui om al legii că a amendat pe cine nu trebuie, ar fi avut loc la Mehadia, la începutul anului.

Pe surse am aflat că aceste fapte au ca țintă polițiștii din zonă care, fiind tineri și „curați”, aplică legea fără să menajeze persoanele influente, ajungând astfel victimele răzbunării.

Nu avem o declarație oficială în acest sens, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin precizând însă că s-a deschis un dosar penal pentru distrugeri, în acest caz, în urma unei plângeri și se fac cercetări pentru identificarea autorilor, după cum a declarat purtătorul de cuvânt, Alina Boeru.

65a4709b-2ff1-456f-8fb9-a2a49ce49b60

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei