Războiul dintre maimuțe și oameni e aici! Vezi programul Dacia de săptămâna asta.

programul Dacia

În filmul Planeta Maimuțelor: Războiul, al treilea capitol din cea mai recunoscută și apreciată franciză, Cesar și armata sa de maimuțe sunt forțate să intre într-un conflict mortal cu o armată de oameni condusă de un colonel nemilos. După ce maimuțele suferă pierderi inimaginabile, Cesar se luptă cu instinctul său întunecat și începe propria misiune de răzbunare. Cum această aventură îi aduce față în față, Cesar și colonelul luptă unul împotriva celuilalt determinând soarta ambelor specii și viitorul planetei.

Cea mai nouă aventură magică din Oz, unde personajele cu care ne-am obişnuit deja – Leul, Omul de Tinichea şi Sperietoarea – vor face cunoştinţă cu o eroină neaşteptată.

Nepoata legendarei Dorothy găseşte din întâmplare pantofii fermecaţi, iar curiozitatea o trimite direct în Oz, chiar în momentul în care un vrăjitor malefic încearcă să pună stăpânire pe ţinut. Personajele clasice, alături de altele noi vor aduce culoare, optimism şi multă distracţie într-o poveste încântătoare.

program-dacia

Programul cinematografului DACIA săptămâna 13.07-16.07

#Joi 13 iulie
ora 19:00 BLOCKBUSTER Planeta Maimuţelor: Război 3D / War for the Planet of the Apes 3D (avanpremieră)
ora 21:30 BLOCKBUSTER Planeta Maimuţelor: Război 3D / War for the Planet of the Apes 3D (avanpremieră)

#Vineri 14 iulie
ora 16:00 BLOCKBUSTER Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă 3D / Spider-Man: Homecoming 3D
ora 19:00 BLOCKBUSTER Planeta Maimuţelor: Război 3D / War for the Planet of the Apes 3D (premieră)
ora 21:30 BLOCKBUSTER Planeta Maimuţelor: Război 3D / War for the Planet of the Apes 3D (premieră)

#Sâmbătă 15 iulie
ora 10:00 Fantastica aventură din Oz 3D / Fantastic Journey to Oz 3D dublat
ora 12:00 Fantastica aventură din Oz 3D / Fantastic Journey to Oz 3D dublat
ora 14:00 Fantastica aventură din Oz 3D / Fantastic Journey to Oz 3D dublat
ora 16:00 BLOCKBUSTER Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă 3D / Spider-Man: Homecoming 3D
ora 19:00 BLOCKBUSTER Planeta Maimuţelor: Război 3D / War for the Planet of the Apes 3D
ora 21:30 BLOCKBUSTER Planeta Maimuţelor: Război 3D / War for the Planet of the Apes 3D

#Duminică 16 iulie

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei