Râul Bistra la cote de inundații! (reportaj foto și video)

inundatii

După ce meteorologii și hidrologii au emis coduri galbene, o parte din locuitorii județului Caraș-Severin au avut emoții după ploile torențiale de ieri noapte, dar și de pe parcursul zilei de ieri, unele râuri ajuncând chiar la cote de inundații, cum a fost și cazul râului Bistra.

Astfel, după ce ieri ploile au căzut amenințător, meteorologii precizând că, între orele 12:00 – 14:00, în nord-estul județului Caraș-Severin, în zona localităților Caransebeș – Sacu – Căvăran – Obreja – Oțelu Roșu – Voislova – Rusca Montană – Bucova se vor înregistra cantități de precipitații care vor depăși 25-30 l/mp, volumul de apă căzut a fost mult mai mare, punând locuitorii Văii Bistrei în pericol, cota de inundații ajungând la 280 cm la ora 18:00, la Obreja. Deși nu a plouat în toate satele, ci mai mult în bazinul superior al Bistrei, cât și pe versanții sudici ai Munților Poiana Ruscă, afluenții au avut debite foarte mari producând necazuri locuitorilor.

După ce rețelele de socializare au fost invadate de fotografii și filmulețe cu ape mari produse de ploile torențiale la Caransebeș, dar și la Oțelu Roșu, Marga sau Băuțar, am pornit pe teren, începând cu Obreja, unde debitul Bistrei este cel mai mare, având în vedere că localitatea se află în cursul inferior.

Astfel, la ora 17:00, domnul Petrică Bălu, hidrometru la stația hidrologică Lugoj, ne-a informat despre evoluția cotelor Bistrei, constatând la fața locului că apele au ajuns la cota de 270 cm, aceasta fiind cotă de inundații istorică, neegalată din anul 2000. Tot la Obreja, conducta de la microhidrocentrala de pe Eruga, nefuncțională, s-a spart rezultând un „pseudogheizer” cu debit foarte mare. Tot la Obreja, în preajma terenului de agrement, unde se desfășoară și Ruga, apele au ieșit din matcă inundând curțile localnicilor cât și zona de agrement. La circa 5-6 km de sat, pârâul Vârciorova, cunoscut de localnici și sub numele de Burău, a inundat mai multe sălașe și grădini, afectând și un pod de beton.


[Best_Wordpress_Gallery gallery_type=”thumbnails” theme_id=”1″ gallery_id=”11″ sort_by=”order” order_by=”asc” show_search_box=”0″ search_box_width=”180″ image_column_number=”5″ images_per_page=”30″ image_title=”none” image_enable_page=”1″ thumb_width=”180″ thumb_height=”90″ thumb_click_action=”undefined” thumb_link_target=”undefined” popup_fullscreen=”0″ popup_autoplay=”0″ popup_width=”800″ popup_height=”500″ popup_effect=”none” popup_interval=”5″ popup_enable_filmstrip=”1″ popup_filmstrip_height=”50″ popup_enable_ctrl_btn=”1″ popup_enable_fullscreen=”1″ popup_enable_info=”1″ popup_info_always_show=”0″ popup_enable_rate=”0″ popup_enable_comment=”1″ popup_hit_counter=”0″ popup_enable_facebook=”1″ popup_enable_twitter=”1″ popup_enable_google=”1″ popup_enable_pinterest=”0″ popup_enable_tumblr=”0″ watermark_type=”none” watermark_link=”0″]

 

 

 

 

La Oțelu Roșu, Bistra a fost mult mai învolburată, situație observată în fotografiile de pe podul care duce la fosta uzină. Prezent la fața locului, domnul primar Luca Mălăiescu ne-a informat că au fost afectate două podețe și mai multe locuințe, însă brigada de pompieri civili a acționat pe parcursul întregii zile ajutând localnicii să scoată apa din curți. Făcând un tur pe „Baia”, s-a putut constata că pârâul din zonă a produs pagube pentru 6-7 familii, inundându-le curțile datorită lemnelor și buturugilor care au blocat scurgerea apei pe sub un podeț. După spusele localnicilor, se pare că o altă cauză a unor astfel de fenomene este și tăierea pădurilor din apropiere. De asemenea, canalul Taif a ajuns la cote îngrijorătoare, însă debitul a fost controlat de localnici de la „Stavilă”.


[Best_Wordpress_Gallery gallery_type=”thumbnails” theme_id=”1″ gallery_id=”12″ sort_by=”order” order_by=”asc” show_search_box=”0″ search_box_width=”180″ image_column_number=”5″ images_per_page=”30″ image_title=”none” image_enable_page=”1″ thumb_width=”180″ thumb_height=”90″ thumb_click_action=”undefined” thumb_link_target=”undefined” popup_fullscreen=”0″ popup_autoplay=”0″ popup_width=”800″ popup_height=”500″ popup_effect=”none” popup_interval=”5″ popup_enable_filmstrip=”1″ popup_filmstrip_height=”50″ popup_enable_ctrl_btn=”1″ popup_enable_fullscreen=”1″ popup_enable_info=”1″ popup_info_always_show=”0″ popup_enable_rate=”0″ popup_enable_comment=”1″ popup_hit_counter=”0″ popup_enable_facebook=”1″ popup_enable_twitter=”1″ popup_enable_google=”1″ popup_enable_pinterest=”0″ popup_enable_tumblr=”0″ watermark_type=”none” watermark_link=”0″]

 

 

 

 

Spre zona de agrement Jgheabu, micile pârâiașe de pe versanți s-au transformat în veritabile cascade, iar Bistra a rupt din malul drept, acesta devenind chiar periculos pentru cei care s-au încumetat să meargă pe acolo. Podețul care traversa pârâul Jgheabul, din preajma zonei de agrement cu același nume, a fost rupt, astfel zona devenind izolată pentru o perioadă, până când va fi reabilitat. Peisajul din lunca Bistrei, atât la Oțelu Roșu, cât și în alte localități, s-a schimbat brusc, multe zone de vegetație nemaiexistând, dar… un lucru parțial bun, a fost curățată de toate gunoaiele aruncate pe tot cursul râului, aceste fiind duse în aval, în Timiș, în Dunăre…

Nici Glimboca nu a scăpat de emoții, apele ajungând la cote record, iar drumul spre Valea Satului, unde se află centrul de bătrâni și mănăstirea, a fost inundat, cei care au avut curajul să treacă de dimineață prin zonă fiind nevoiți să-și readucă mijloacele de transport abia spre seară.

[Best_Wordpress_Gallery gallery_type=”thumbnails” theme_id=”1″ gallery_id=”13″ sort_by=”order” order_by=”asc” show_search_box=”0″ search_box_width=”180″ image_column_number=”5″ images_per_page=”30″ image_title=”none” image_enable_page=”1″ thumb_width=”180″ thumb_height=”90″ thumb_click_action=”undefined” thumb_link_target=”undefined” popup_fullscreen=”0″ popup_autoplay=”0″ popup_width=”800″ popup_height=”500″ popup_effect=”none” popup_interval=”5″ popup_enable_filmstrip=”1″ popup_filmstrip_height=”50″ popup_enable_ctrl_btn=”1″ popup_enable_fullscreen=”1″ popup_enable_info=”1″ popup_info_always_show=”0″ popup_enable_rate=”0″ popup_enable_comment=”1″ popup_hit_counter=”0″ popup_enable_facebook=”1″ popup_enable_twitter=”1″ popup_enable_google=”1″ popup_enable_pinterest=”0″ popup_enable_tumblr=”0″ watermark_type=”none” watermark_link=”0″]

 

 

 

 

În jurul orei 20:30, DN68 a fost inundat pe o porțiune de câțiva zeci de metri, la fața locului afându-se echipaje de poliție care au avertizat participanții la trafic, neînregistrându-se probleme grave.

Axiniul, pârâu ce străbate satul Iaz, era la cote de siguranță în jurul orei 21:00, însă, din spusele localnicilor, a inundat mai multe terenuri pe parcursul zilei.

Aseară, la ora 21:00, după ce a ajuns la cote maxime în jurul orei 18:00 (280 cm), nivelul apei Bistrei a scăzut la Obreja, la 260 cm și se afla în continuă scădere.

Sperăm că astăzi nu vor mai cădea precipitații, astfel debitul Bistrei scăzând, iar cel al Bistrei Mărului aflându-se sub control datorită barajului de la Poiana Mărului.

Dacă vor apărea modificări, Reper24 se va afla la fața locului!

Ion CUBIN

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Pingback: Rupere de nori la Reșița | Reper 24

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei