Răbdare, tutun și…muuultă lămâie!

a

Ați citit corect, trebuie să ne înarmăm cu răbdare, tutun și multă, multă lămâie. Nu, nu e vreun leac pentru virusul ăsta parșiv care ne face zile fripte și ne dă viața peste cap. E vorba pur și simplu de începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare de Moș Nicolae, 6 decembrie. De mic am crezut în Moș Crăciun, în Moș Nicolae, ba am prins și timpurile când credeam în Moș Gerilă. Cei trecuți de prima tinerețe știu ei ce spun.  Intrăm așadar de mâine, 6 noiembrie, și până în 4 decembrie inclusiv, în campania electorală. Mi se pare normal, firesc și deontologic ca în această perioadă să pun batista pe țambal. Am tot timpul 4 ani de zile să le spun de…dulce.

De luni probabil vor începe și emisiunile electorale câte una, câte două în fiecare zi, băieții nu s-au hotărât. Strânși la pungă, așa cum le stă bine unor viitori gestionari ai banilor și treburilor statului, candidații, reprezentanții formațiunilor politice se scobesc în…pungă și le cam tremură mâna când trebuie să scoată marafeții. Sunt atât de zgârciți de parcă ar fi vorba de banii lor nu ai noștri, pentru că, așa cum bănuiesc că știți, formațiunile politice parlamentare dispun de anumite fonduri din partea statului; adică banii noștri.

Spuneam că de mâine punem, timp de o lună, batista pe țambal. Nu știu alții cum sunt, dar eu sigur voi avea nevoie de multă răbdare, ceva tutun și lămâie, să-mi taie greața. De mâine va ploua peste România cu bani, cu cârnați, va curge lapte și miere și toate fericirile pământului se vor abate peste noi. E promisiunea lor, a candidaților formațiunilor politice, toate pentru a obține un nou mandat din partea noastră a alegătorilor. Pentru că numărul infectărilor, al deceselor și al persoanelor care au nevoie de terapie intensivă este tot mai mare de la o zi la alta, mă întreb câți vor merge la vot. Stați liniștiți, ei oricum se vor vota și vom avea Parlament ales. Întrebarea e cât de reprezentativ va fi acest Parlament.

O prezență mare la urne avantajează anumite formațiuni politice; una scăzută avantajează alte formațiuni politice și e greu de spus, sau de făcut un calcul acum, înaintea campaniei. Mai rămâne să apară și EI, candidații și să aflăm împreună ce vor de la noi (desigur votul) și să le spunem ce vrem noi de la domniile lor. Personal am câteva teme pe care le voi aborda cu reprezentanții tuturor formațiunilor politice. Printre acestea se numără: reducerea la 300 a numărului de parlamentari (conform referendumului), stoparea defrișărilor ilegale de pădure, oprirea vânzării la grămadă a tot ceea ce înseamnă resurse și unități economice, relansarea motoarelor economiei românești, încurajarea micilor producători agricoli, susținerea firmelor cu capital românesc, sănătate, educație, nivel de trai (și aici vom încerca să aflăm care este suma minimă cu care un onor candidat poate să trăiască o lună de zile).

Acestea fiind spuse, cu voia dumneavoastră, cititorii Reper 24, voi pune punct editorialelor, pamfletelor și tuturor vorbelor mai dure spuse către politicieni. De fapt e un punct și virgulă, pentru că toate acestea vor fi reluate din 7 decembrie. Vă spuneam că așa mi se pare corect să procedez. Sunt emisiuni plătite și le voi oferi posibilitatea ca pe banii lor (de fapt ai noștri), să vă promită câte în lună și-n stele. Depinde de fiecare dintre voi să alegeți: să alegeți dacă mergeți la urne, să alegeți candidații ori formațiunea politică în care aveți încredere. Eu voi fi același Dan Agache care va încerca să scoată cât mai multe promisiuni de la ei. Cât despre onorarea lor….asta e altă discuție care nu mai ține de mine.

Așa că eu mă înarmez cu răbdare, tutun și …muuultă lămâie, să-mi taie greața. Dar trecea ea și campania electorală. Să auzim numai de bine și…Să fiți iubiți!

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei