Reprezentanții Partidului Social Democrat Caraș-Severin susțin că Alianța USR-PLUS încalcă legea electorală, prin folosirea unui mijloc de transport cu un autocolant cu îndemnul de a-l vota pe Dan Barna. Plângerea a fost înaintată chiar astăzi Biroului Electoral de Circumscripție Caraș-Severin și este însoțită de mai multe poze cu respectivul vehicul.
Mai exact, conducerea PSD Caraș-Severin reclamă faptul că folosirea unor astfel de mijloace de propagandă este interzisă prin legea electorală 370/2004 pentru alegerea președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În sesizarea înaintată de social-democrați se precizează că respectivul mijloc de transport, cu îndemnul de a votat candidatul Dan Barna și imaginea acestuia, cu specificația clară a funcției pentru care candidează, a fost pozat chiar în această dimineață în municipiul Reșița, în stația Peco Moll din Triaj.
„Menționăm că din interpretarea textelor legale, nu este permisă propaganda electorală prin inscripționarea unor autovehicule cu mesaje de propagandă electorală și nici amplasarea pe acestea a unor afișe electorale”, se precizează în sesizarea înaintată de PSD Caraș-Severin, care solicită organelor abilitatea luarea de măsuri pentru înlăturarea materialelor de propagandă electorală amplasate cu încălcarea legii.
Situația nu este una singulară în România. PSD Maramureș a reclamat deja un caz similar în Baia Mare, iar BEJ Maramureș le-a dat dreptate. Contestația depusă ulterior la BEC de către cei de la USR-PLUS a fost respinsă.
Și membrii BEJ Caraș-Severin au admis cu majoritate de voturi sesizarea înaintată de social-democrați și au dispus ca autoritățile competente să ia măsurile necesare pentru înlăturarea materialelor de propagandă electorale care încalcă prevederile legale. Cei de la USR-PLUS pot contesta decizia la BEC, în termen de 48 de ore.

Karina TINCUL

“din interpretarea textelor legale, nu este permisă propaganda electorală prin inscripționarea unor autovehicule”

Și membrii BEJ Caraș-Severin au admis cu majoritate de voturi sesizarea …
–
Da, după încheierea campaniei electorale (9 noiembrie) se interzice, nu şi înainte.
L.370/2004, Art.41, alin.(11):
“Dupa incheierea campaniei electorale se interzice difuzarea de mesaje electorale in format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate in locuri publice ori private, precum si prin intermediul unor vehicule special amenajate.”
P.S.
(3) “Locurile speciale pentru afişaj electoral pot fi folosite numai de candidaţii la funcţia de preşedinte şi de partidele care i-au propus.”
Respectiv, şoferii de microbuze nu le pot folosi