Un reșițean propune consilierilor județeni schimbarea numelui Căminului pentru Persoane Vârstnice din Reșița. Mihai Sprînceană a lansat ideea ca respectivul centru să ia numelui regretatului Pavel Fiștea, cel care s-a aflat timp de peste 20 de ani la conducerea instituției și sub îndrumarea căruia căminul s-a transformat dintr-un loc insalubru într-un centru modern. Propunerea reșițeanului a fost deja făcută publică pe rețelele de socializare, sute de persoane considerând-o ca fiind o inițiativă binevenită și lăudabilă.
În propunerea adresată consilierilor județeni, Mihai Sprînceană enumeră și câteva din motivele care l-au îndemnat să facă această sugestie:
„În 1991 când PAVEL FIȘTEA a înființat Centrul de Îngrijire Bătrâni, aici unde se află în prezent, era doar o clădire părăsită, fără uși și ferestre, fără curent electric și apă în care se aciuaseră niște oameni ai străzii. Și pe care viitorul director avea să-i preia și pe aceștia pentru un timp;
2. La acea vreme exista undeva pe Valea Țerovei un azil de bătrâni, o anticameră a morții, ignorată de autoritățile de atunci și cu o asistență de specialitate, hrană și utilități la limita condiției umane. Vizitând, dintr-o întâmplare, respectiva locație Pavel Fiștea ia hotărârea de a se ocupa de bătrânii părăsiți ai Reșiței și nu numai, să pună bazele unui centru de îngrijire autentic;
3. A reușit încă din primii ani să aducă centrul la standarde recunoscute ca excepționale nu doar în țară ci și peste hotare implicând în bunăstarea bătrânilor nu doar autoritățile române, care încă nu beneficiau de o legislație adecvată, ci și ong-uri române, dar mai ales străine din Danemarca, Norvegia, Olanda, Germania dar și cetățeni ai acestor țări dar și din SUA, Africa de Sud, Brazilia, Anglia… Tiruri pline cu paturi,lenjerie,medicamente, instrumente medicale, pampers-uri, veselă și utilaje de bucătărie se descărcau zilnic în magazia Centrului. Și nu doar la începuturi, ci pe toată perioada celor 23 de ani cât director a fost Pavel Fiștea;
4. A contribuit decisiv la implicarea prietenilor săi danezi și norvegieni la crearea, construcția și dotarea Centrului Primăvara;
5. A inițiat și a contribuit decisiv la crearea secției de la Secu pentru bătrânii cu probleme psihice creându-le și acestora condiții dintre cele mai bune și adecvate bolilor psihice;
6. A inițiat împreună cu Clubul Rotary, pe care el la înființat în Reșița, numeroase acțiuni caritabile pentru sprijinirea copiilor cu boli grave, a tinerilor dotați sau alți cetățeni aflați în nevoi”.
Pavel Fiște a fost un promotor permanent al voluntariatului reșițean, un om cinstit și corect, tolerant cu bătrânii și exigent cu personalul angajat, el primind de-a lungul anilor numeroase distincții internaționale și românești pentru activitatea sa umanitară, printre care și cea de cetățean de onoare al municipiului Reșița, mai amintește Mihai Sprînceană.
Rămâne de văzut dacă aleșii județeni vor considera propunerea reșițeanului ca fiind una demnă de luat în seamă.
Pavel Fiștea s-a stins din viață în anul 2016, la vârsta de 66 de ani. În prezent, Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița, aflat în subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin, este condus de Mirel Sabo.
Diana RADU

A fost un om deosebit, cu suflet mare, i-a ajutat pe cei care nu au primit o șansa, pe cei necăjiți. Cei care au făcut donații la azil in perioada in care a fost director au făcut-o pentru ca au văzut in el un om special, atasat de azil și de oamenii internați,a căror poveste o cunoștea. Felicitari pentru inițiativa!