„Ce a fost mai greu a trecut”! Proiectul prin care Românu vrea să scoată Anina din anonimat, în linie dreaptă!

modelmic

Proiectul prin care primarul Gheorghe Românu vrea să scoată Anina din anonimat a intrat în linie dreaptă. Reprezentanții ADR sunt prezenți astăzi la Anina pentru o vizită pe teren, iar edilul se arată convins că ce a fost mai greu a trecut și va reuși să obțină finanțarea de peste 3 milioane de euro pentru realizarea unui muzeu al mineritului care să pună în valoare trecutul și istoria industrială a localității. 

Luni vin în vizită reprezentanții ADR-ului pentru proiectul de reabilitare a monumentului. Se pare că este în formă finală, vin să facă vizita pe teren să vadă dacă cele scrise în proiect bat cu cele din realitate, după care se trece în faza cealaltă, de retușare a actelor și apoi probabil semnarea, undeva prin iunie – iulie, a contractului Ce a fost mai greu a trecut”, a explicat pentru Reper 24, primarul Gheorghe Românu.

Proiectul care prevede realizarea la Anina a unui muzeu al mineritului are o valoare de 3,2 milioane de euro și reprezintă un vis mai vechi al primarului. Administrația locală din Anina anunța încă de acum câțiva ani intenția de a realiza un muzeu al mineritului, planurile fiind însă întârziate de volumul mare de muncă pe care l-a implicat proiectul și de nenumăratele avize care au trebuit obținute.

Un prim demers pentru realizarea muzeului a fost făcut în urmă cu aproximativ doi ani, când Primăria Anina a reușit să cumpere ruinele fostei mine, cu peste 800.000 de lei. În același timp, a fost achiziționată și fosta mașină de extracție cu abur, una din cele mai vechi și valoroase fragmente de istorie ale locului.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei