Patru proiecte ce vizează reabilitarea infrastructurii din comuna cărășeană Ciclova Română au fost depuse, miercuri, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, acestea urmând să fie finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2.
Anunțul depunerii celor patru proiecte de reabilitare a mai multor clădiri, precum și alimentare cu apă și canalizare, a fost făcut de viceprimarul cu atribuții de primar, Cătălin Golu, pe pagina sa de facebook, la ieșirea din incinta Ministerului Dezvoltării, după ce documentele necesare au fost depuse la secretariatul ministerului de resort. Conform viceprimarului cu atribuții de primar, în cadrul PNDL 2, comuna Ciclova Română va beneficia de 2.2. milioane de euro, în următorii ani.
„Și am depus toate cele 4 proiecte în valoare de 2.2 milioane euro, pentru Ciclova Română … . Să sperăm că o să fie într-un ceas bun. Vă mulțumesc tuturor persoanelor care v-ați implicat în această muncă!”, anunța, ieri, viceprimarul cu atribuții de primar, Cătălin Golu.
John GAVRILESCU
