Primarul Timișoarei, Nicolae Robu și fostul edil Gheorghe Ciuhandu, trimiși în judecată de DNA!

modelmic

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, precum și fostul primar Gheorghe Ciuhandu au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul care vizează vânzarea  frauduloasă și la preturi modice a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timișoara. În total, nouă persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, toate în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Astfel, au fost trimiși în judecată următorii inculpați:

MIUȚ NICUȘOR-CONSTANTIN, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timișoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timișoara și Direcției Patrimoniu din cadrul primăriei mun. Timișoara (199 contracte)

CIUHANDU GHEORGHE-CORIOLAN, la data faptelor primar al municipiului Timișoara (61 de contracte)

COJOCARI IOAN, secretar al primăriei municipiului Timișoara și coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei (61 contracte)

ROBU  NICOLAE, la data faptelor și în prezent, primar al municipiului Timișoara (2 contracte)

DIACONU DAN-AUREL, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)

STOIA TRAIAN-CONSTANTIN, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)

STAIA MARTIN, la data faptelor director al Direcției Patrimoniu și respectiv al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din cadrul municipiului Timișoara (2 contracte)

VÎRLEA SIMONA, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timișoara (un contract)

IOVA GABRIELA, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timișoara (un contract)

În perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara (majoritatea cu funcții de conducere) și-ar fi  încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparțin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului.

În luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist.

Această lege le dădea drept foștilor proprietari și moștenitorilor lor să își redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile.

Totodată, legea a dat dreptul chiriașilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriași care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile și le ocupau la acea dată.

Cu toate acestea, inculpații ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu persoane care nu au avut calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 și care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile.

Funcționarii din cadrul primăriei Timișoara ar fi vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 și HG 20/1996, deși cunoșteau că respectivele dispoziții nu mai erau aplicabile acelor persoane.

Prejudiciul total cauzat statului român ca urmare a încheierii nelegale a celor 207 contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul acțiunii penale este de 42.756.719 lei (9.514.392 euro)”, se arată în rechizitorul întocmit de DNA.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin revenirea acestora în proprietatea statului și prin anularea actelor juridice produs al infracțiunii.

În subsidiar, în măsura în care repararea prejudiciului în natură nu mai este posibilă, s-a solicitat repararea prejudiciului în cuantum de 42.756.719 (9.514.392 euro).

În vederea recuperării prejudiciului,  s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparținând inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș. Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa foto: Mediafax

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei