Una din veșnicele probleme cu care se confruntă Primăria Ezeriș o constituie circulația mașinilor de tonaj mare pe drumurile din comună. Cum acestea nu sunt construite pentru a suporta traficul greu, ajung să fie distruse de tirurile care o străbat cu regularitate.
După ce a investit 350.000 de lei pentru reabilitarea drumului principal din Soceni, distrus de mașinile încărcate cu bușteni care treceau zilnic prin sat, primarul Ioan Rusu a găsit soluția salvatoare: montarea unei porți agabaritice.
„Nu mai circulă așa multe tiruri în prezent pentru că avem aceea poartă care este veșnic acolo, la ieșirea din Soceni spre Târnova, și în momentul în care vedem că lucrurile o iau razna montăm aceea poartă agabaritică. Îi speriem, ca să zic așa, după care iar o demontăm. Sunt momente când suntem fericiți și credem că am revolvat în totalitate problema și sunt zile când circulă din nou.
Eu am spus-o de câțiva ani buni, s-au supărat probabil alte autorități ale statului, dar nu vrea nimeni să ne ajute, pe noi, autoritățile locale. Problema e foarte simplă, legat de aceste transporturi de tonaj greu sau tonaj peste capacitatea pentru care a fost făcută strada sau drumul respectiv: legislația este prea blândă, iar pentru maxim 400 de lei cât este amenda că nu se respectă un indicator de tonaj, transportatorul își permite să o încalece. La capacitatea și la valoarea pe care o transportă, 400 de lei amendă este o nimica toată.
În lumea civilizată, și îmi pare rău că spun chestia asta, suntem și noi civilizați, dar probabil puțin mai în spate față de alții, nu se riscă nimeni să intre pe un indicator de 1,5 tone, când în mașină are 1,7 sau 1,8 tone”, a declarat primarul Ioan Rusu.
Karina TINCUL
