Primarul din Măureni, aplaudat de peste 150 de oameni! A fost vedeta meciului Avântul Periam-ACS Ghiroda

modelmic+editorial

Brian Filimon, primarul comunei Măureni, a fost vedeta weekendului trecut după ce a dat golul meciului în partida disputată între Avântul Periam și ACS Ghiroda, echipă din care edilul cărășean face parte.

 

ACS Ghiroda s-a revanșat la Periam pentru eliminarea din Cupa României, suferită în 19 aprilie la Deta. Cu toate că Avântul Periam a început jocul în forță, lăsând impresia că ar putea încurca planurile jucătorilor de la ACS Ghiroda, lucrurile s-au schimbat radical pe parcurs. Meciul s-a încheiat în favoarea vizitatorilor, încă de la pauză scorul fiind de partea acestora, 2-0.

Primarul din Măureni a intrat pe teren la minutul 57, după cum a decis antrenorul Vlad Bura, Brian Filimon pasând victorios încă din primele clipe către colegul Gaidoş, care a și șutat de la 14 metri ridicând scorul la 3-0.

Minutul 84 a fost cel care a adus o centrare perfectă pentru Brian Filimon, astfel că acesta a înscris cu un şut de la 18 metri în vinclu cel mai frumos gol al meciului. Scorul de 5-0 a fost atins după golul dat de Alexandru Baranyi în minutul 89, cu un lob de la 35 metri.

Cu această victorie, ACS Ghiroda a câștigat pentru a treia oară în deplasările din acest campionat cu maximul de 5 goluri. În același timp, Avântul Periam a înregistrat al doilea eșec stagional în D la 5 goluri pe teren propriu.

„A fost un meci frumos, sunt foarte bucuros că am reuşit cel mai bun joc din acest retur și felicit întreaga echipă, care a dat dovadă de ataşament şi a demonstrat că merită primul loc. Dorim să repetăm până la final evoluţia foarte bună de astăzi. Periamul merită felicitări atât pentru infrastructura de care dispune, cât şi pentru echipa lor, care a jucat un fotbal curat şi dacă ar fi fost mai atenţi la finalizare, puteau să ne încurce, ţinând cont cum au început, aşa de bine. Dar pe parcurs au cedat fizic. Aşteptăm ca societăţile comerciale potente din Ghiroda să întoarcă faţa către frumoasa noastră echipă şi să ofere sprijin financiar în aceste momente dificile din viaţa clubului”, a explicat Vlad Bura, antrenorul ACS Ghiroda, citat de sportim.ro.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei