Primarul din Domașnea, Petru Lorinț, trimis în judecată de DNA! Edilul este acuzat de fraudarea de fonduri europene!

lorint

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane din Domașnea pentru fraudarea de fonduri europene. Printre inculpați: primarul Petru Lorinț, care este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals intelectual și uz de fals. 

De asemenea au fost trimiși în judecată: Petru Benghia (la data faptei viceprimar al Primăriei Domașnea, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete), Zărie Benghia și Ioan Românu (pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete), Cornelia Cloșan (la data faptelor bibliotecar la Primăria Domașnea, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată).

În perioada 2013-2014, inculpatul Lorinț Petru, în calitate de primar al comunei Domașnea județul Caraș-Severin și împuternicit al Consiliului Local Domașnea, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false sau inexacte în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru un teren de 418,90 ha, reprezentând pajiști alpine.

O parte din aceste documente atestau în mod neadevărat faptul că pentru suprafețele respective au fost efectuate lucrări de întreținere/curățire de către Primăria Domașnea în regie proprie, cu angajați ai instituției, dar și cu beneficiari ai ajutorului social.

Procedând în această manieră, inculpatul Lorinț Petru, împuternicit de Consiliul Local Domașnea cu depunerea cererilor unice de plată pe suprafață, a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul general al Uniunii Europene în valoare de 557.681,50 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

Pentru a zădărnici aflarea adevărului în prezenta cauză penală, la data de 5 septembrie 2015, inculpatul Lorinț Petru, în aceeași calitate, a emis o adresă cu conținut fals privind situația persoanele beneficiare de ajutor social care ar fi trebuit să participe la efectuarea presupuselor lucrări de întreținere/curățire a pajiștilor alpine precum și situațiile lunare, în format olograf și tehnoredactat, cu activitățile în concret realizate.

Această adresă a avut la bază un registru întocmit în fals, în cursul lunii august 2015,  de către inculpata Cloșan Cornelia, lucru cunoscut și de edil.

De asemenea, inculpata a determinat cu intenție un număr de cinci persoane să semneze fără vinovăție, în fals, registrul (în format olograf) reprezentând evidența lucrărilor de întreținere a pășunilor alpine”, s-a reținut în rechizitoriul întocmit de procurori.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Zărie Benghia, Petru Benghia și Petru Lorinț.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș Severin, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Foto: argument.ro

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei