
Primarul din Berzovia vrea să facă cât mai multe pentru comună, astfel că a plecat la București să obțină finanțare de la Guvern.
Împreună cu viceprimarul, Alin Claudiu Heger, primarul Ioan Pop a depus la Comisia Națională de Statistică și Prognoză două proiecte spre finanțare din bani guvernamentali.
Proiectele vizează infrastructura rutieră din comună: drumuri comunale, podețe și podul peste râul Bârzava, în localitățile Berzovia și Gherteniș, precum și extinderea rețelei de apă și canalizare în satul Fizeș.
După depunerea celor două proiecte, primarul Pop a ajuns și la Comisia Națională de Investiții unde a fost predată documentația proiectului „Construire sală de educație fizică” în curtea Liceului Tehnologic Berzovia.
În comuna Berzovia sunt în momentul de față proiecte în derulare, ca de exemplu, proiectul „Canalizare menajeră în satul Gherteniș”, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, banii provenind din fonduri europene.
Lucrările presupun extinderea canalizării pe 3 străzi din Berzovia, după care acestea se vor continua și pe celelalte străzi din localitate.
Elena FRANȚ