Primarul de Marga, Nicolae Beg, a devenit președintele Asociației Comunelor din Caraș-Severin!

margaNBeg

Nicolae Beg, primarul comunei Marga, a fost numit în funcția de președinte interimar al Filialei Județene Caraș-Severin a Asociației Comunelor din România, decizie valabilă până la data convocării adunării generale a filialei județene în sesiune extraordinară pentru alegerea consiliului director și a cenzorului filialei respective, dar nu mai târziu de 6 luni de la emiterea prezentei dispoziții, după cum se arată în documentul oficial semnat de Președintele A.Co.R. România, Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi din județul Dâmbovița.

Decizia vine ca urmare a constatării de către A.Co.R. România a neîndeplinirii obligațiilor de membru ale comunelor din Caraș-Severin și a lipsei de mobilizare a primarilor cărășeni care se regăsesc în Filiala Județeană Caraș-Severin a Asociației Comunelor din România în vederea participării la activitățile statutare ale Asociației Comunelor din România.

De asemenea, conducerea A.Co.R. afirmă că a luat act de asumarea răspunderii de către primarul Nicolae Beg de a depune toate diligențele în ceea ce privește mobilizarea membrilor Filialei Județene Caraș-Severin a Asociației Comunelor din România în vederea alegerii președintelui și a Consiliului director al filialei județene pentru mandatul 2016 – 2020. Numirea lui Nicolae Beg în funcția de președinte A.Co.R. România – Filiala Caraș-Severin va fi adusă la cunoștință tuturor primarilor comunelor membre ale Asociației Comunelor din România.

Primarul Nicolae Beg a declarat pentru Reper 24 că își dorește revitalizarea filialei din Caraș-Severin, îmbunătățirea relațiilor cu toate filialele din țară, dar și de la centru și cel mai important deziderat al său îl reprezintă creșterea exponențială a numărului primarilor cărășeni înscriși dar în aceeași măsură activi din A.Co.R. Caraș-Severin. O seamă de primari precum cei de la Bozovici, Copăcele, Băuțar, Târnova, Brebu, Fîrliug, chestionați de Reper 24, afirmă că Nicolae Beg reprezintă cea mai bună opțiune pentru această funcție, acesta dovedindu-se un primar consecvent în acțiunile întreprinse, care s-a coalizat alături de ei atunci când a fost vorba de realizarea unor scopuri comune.

Edilul frumoasei comune de pe Valea Bistrei – Marga, Nicolae Beg, s-a remarcat ca un primar activ, gospodar, cu inițiativă și viziune, pregătit în orice moment să răspundă pentru acțiunile sale și să sprijine necondiționat comunitatea care l-a ales în fruntea sa pentru a doua oară, cu un scor zdrobitor la alegerile locale din 2016.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei