Administrația reșițeană demonstrează că este din ce în ce mai hotărâtă să schimbe la față imaginea ponosită a municipiului de pe Bârzava.
O nouă zonă populată a Reșiței din cartierul Govândari – Microraionul 1 va fi modernizată. Este vorba de Aleea Romaniței, unde sunt montate chiar în aceste zile pavele pe aleile din zonă (foto), unde va fi turnat covor asfaltic nou și vor fi reamenajate parcările pentru posesorii de autoturisme din zonă. Desigur, satisfacția finală a reșițenilor care locuiesc aici va veni după ce utilajele vor părăsi locul „faptei“, pentru moment circulația în zonă desfășurându-se cu greutate. Ca element de noutate, administrația municipală a reușit să prindă în acest proiect și platformele supraterane de gunoi, cele care vor fi montate în luna octombrie.
Primăria și-a propus să finalizeze lucrările pe Aleea Romaniței până cel târziu la jumătatea lunii noiembrie iar constructorul este încrezător în ritmul de lucru de pe șantier, unul care ar putea scurta termenul de finalizare al amenajării, față de cel preconizat inițial.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157701173712415″]
După cum ne-a transmis Adelin Tuță, directorul de investiții al primăriei Reșița, investiția administrației locale privind modernizarea acestei zone se ridică la suma de peste 1 milion de lei. Legat de lucrările de amenajare a parcărilor din zona Aleea Romaniței și a garajelor ridicate ilegal în zonă, primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a declarat: „localnicii au început să se liniștească, oamenii au văzut că au apărut borduri frumoase, au văzut că s-a nivelat terenul că de fapt nimeni nu face ceva rău, ci ceva în avantajul lor. Eu sunt convins că în momentul în care parcarea va fi gata, toată lumea va fi fericită. Chiar și atunci când vom ajunge la garaje, în afară de cei care mai au câte o murătură pe acolo, câte o bicicletă sau câte un frigider vechi, ceilalți vor fi fericiți“.
Așadar, merită să trăim măcar pentru a vedea pus în practică dezideratul primarului Popa: reșițeni fericiți!
Sergiu TABAN

Pe ce anume va bazati afirmatia , chiar si ” a garajelor ridicate ilegal în zonă, ” va rog ? Cum faceti astfel de afirmatii ? Demolatii pe cei care nu au documente legale nu pe cei care sunt proprietari de drept cu acte in regula.In zona respectiva ,micro 1 , eu detin un garaj care are acte de proprietate si constructie perfect valabile . Dreptul la proprietate nu mai are nici o valoare in Romania – Resita?
primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a declarat: „… nimeni nu face ceva rău … Eu sunt convins … Chiar și atunci când vom ajunge la garaje … ceilalți vor fi fericiți“.
Normal că “ceilalţi” vor fi fericiţi cu “suma de peste 1 milion de lei” din borduri şi pavele; nimeni nu face ceva rău (cu banii din taxele majorate reşiţenilor, inclusiv cele la cimitir). Sunt doar ceva bani trimişi direct în alt judeţ (TM), tehnică made bye tăiţelu’ iar asta contrar declaraţiilor sale publice de “patriotism”, lucrări locale cu secţia … bla, bla, bla.
Dracu’ e rău. Dacă ar fi bun … l-ar lua
P.S. Adică finanţări directe între penele partidului.