În urma articolului Adevărata poveste a tramvaiului reşiţean (ep.2), publicat de Reper 24, Primăria Reșița a trimis un drept la replică, pe care vi-l prezentăm în continuare:
„Gestiunea serviciului de transport public de călători a fost delegată societăţii SC Spedition RO-A-TIR SRL, conform contractului de delegare aprobat de Consiliul Local Reşiţa prin H.C.L. Nr. 260/2011.
În Strategia de dezvoltare a municipiului Reşiţa, autoritatea locală are în vedere analizarea posibilităţilor privind accesarea de fonduri europene pentru realizarea de investiţii în sistemul de transport.
Conform cap. 4 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI din studiul de circulaţie, efectuat în anul 2010, actuala stare a căii de rulare este puternic degradată atât la suprastructura acesteia cât şi la infrastructură (starea liniei căii de rulare are o mare influenţă asupra nivelului de zgomot produs şi al vibraţiilor dar, mai ales, asupra siguranţei participanţilor la trafic). Faţă de această situaţie se impune modernizarea căii de rulare a tramvaielor sau alegerea unei alte soluţii, alegerea uneia sau alteia din soluţii vor fi supuse aprobării Consiliului Local al municipiului Reşiţa, în urma documentaţiilor strategice întocmite de specialişti în domeniu.
Potrivit studiului privind starea căii de rulare şi infrastructura aferentă transportului electric cu tramvaiul în Municipiul Reşiţa, efectuat în iunie-iulie 2009, valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare a căii de rulare este de 39.687.894 euro T.V.A. inclus, la care se adaugă şi circa 15.000.000 euro pentru achiziţia parcului de tramvaie noi, situaţie în care, având în vedere lipsa fondurilor necesare pentru implementare, se analizează oportunităţile prin care se pot accesa fonduri europene pentru alte tipuri de transporturi ecologice.
Programul Operaţional Regional 2014-2020 propune spre finanţare transportul public urban, în sensul „dezvoltării unui transport public urban ecologic, în special electric, şi stimularea deplasărilor nemotorizate în oraşe”, în contextul existenţei unor planuri de mobilitate urbană, axa aferentă acestui tip de investiţie nefiind lansată până în acest moment.
Se analizează acceptarea includerii pe viitor a altor sisteme de transport electric (troleibuzul sau autobuzul electric) în schemele de finanţare, respectiv potenţialele variante de pregătire a documentaţiilor aferente proiectelor care vor fi depuse.
În prezent, se află în derulare Planul de Mobilitate Urbană pentru municipiul Reşiţa. Datele culese şi soluţiile propuse pot asigura fundamentarea studiilor de fezabilitate necesare promovării lucrării propuse (analize cost beneficiu pentru soluţiile propuse a fi dezvoltate din plan care fac obiectul unor studii de fezabilitate separate).
În continuare, se vor identifica posibile soluţii în baza unei analize diagnostic a situaţiei existente cu stabilirea obiectivelor şi direcţiilor de acţiune. Prin măsurile propuse şi întreprinse se doreşte asigurarea unui climat corespunzător în condiţii de siguranţa circulaţiei pentru toţi participanţii la trafic.
Toate măsurile întreprinse au drept scop îmbunătăţirea cadrului de desfăşurare a serviciului de transport în municipiul Reşiţa şi a calităţii serviciului.
Referitor la autorul articolului, domnul Gelu Ardelean, ţinem să menţionăm că acesta prezintă situaţia subiectiv, având în vedere că a fost angajat al societăţii Prescom. De asemenea, domnul Gelu Ardelean nu a deţinut funcţii de conducere în această societate şi prezintă eronat informaţii pe un subiect care a fost tratat de către autoritatea publică locală cu transparenţă, cetăţenii fiind informaţi şi consultaţi cu privire la situaţia tramvaiului.
Pe viitor, în materialele jurnalistice în care vor fi tratate probleme ale comunităţii locale, Primăria Municipiului Reşiţa îşi exprimă încrederea că va fi consultată pentru a i se solicita un punct de vedere avizat”.
Reper 24

Da de ce, punctul de vedere al specialistului Gelu Ardeleanu care a lucrat chiar acolo, cum se spune, în problemă, nu e avizat? Cu ce vine aici primăria sunt nişte prosteli pe faţă, Gelu Ardeleanu trebuia sa fie obligatoriu director ca să transmită un punct de vedere despre ce s-a ăntâmplat cu tramvaiul? Gelu Ardeleanu poate fi oricare dintre noi, orice reşiţean, Respect Gelu!
Acest “drept la replica” , cu limbaj de lemn, caracteristic stilului bla-bla, spune de fapt ca , TREBUIE FONDURI pt. realizarea unui sistem de transport in comun eficient si mai ales ECOLOGIC, cum cer normele europene!Apoi, cum adica, daca cineva din afara primariei si implicit a sferei (puternice)de influenta a sefului, are un punct de vedere, mai ales ca lucrand acolo in interior, stie lucruri pe care altii nu, chiar daca pare subiectiv, TREBUIE sa fie controlat, verificat, cenzurat si eventual admonestat stil TALPES?Tovarasu, alo,suntem iar inainte de 89?Si daca tot ati inchis aceasta utilitate publica, pe baza recomandarilor studiului, ce ati demarat?
Jurassic vad ca iti dai cu parerea despre absolut toate domeniile posibile, mai mult ca sigur ca te pricepi si la fotbal si la drumuri. Ei bine Precomul a fost ingropat politic de Glava si mai apoi Marchis la fel cum Pietele au fost puse la pamant de Damian, toti acestia 3 fiind numiti politic si pusi acolo cu sarcini clare pe care le-au indeplinit cu brio. Daca a fost Marchis asa corect cum spui tu, de ce era sa fie linsat de angajati la moartea Prescomului ?
S-a incercat un linsaj mediatic al primarului prin prezentarea acelui articol in forma subiectiva. Trebuia sa se prezinte componenta politica si majoritatile politice de la vremea cand a murit Prescomul. Ori primarul nu are decat prerogativele executivului, in timp ce forumul legislativ local este consiliul. Acest consiliu care a numit acesti administratori si a luat decizia politica. E trist ca acest Prescom a fost compromis cu buna stiinta dar in alta ograda ar trebui sa va uitati daca intr-adevar vreti sa gasiti si vinovatii.
Cei care au umblat puțin prin Europa și nu numai,cu siguranță au observat că in majoritatea oraselor există tramvaie,ca să nu vorbim de marile capitale…Tramvaiul este unul dintre mijloacele de tansport pentru care se primesc certificate verzi adică bani pentru simplul fapt că circulă.Dacă pe vremea lui Mircea Popa au existat posibilități financiare pentru inființarea liniei de tramvai,atunci când nu existau atâtea soluții tehnice,oare acum este atât de greu de întreținut o amărâtă de linie de tramvai?Referitor la tâmpeniile care le debitează cei din Primărie și la sumele care se vehiculează,zeci de milioane de euro…mă pufnește râsul.Sumele sigur că au și o logică,cu cât valoarea este mai mare cu atât comisionul este mai consistent..
“Pe vremea lui Mircea Popa…” oare sa cred ca nu sunteti din Resita de dinainte de 1989? Vremea facerii tramvaiului nu il are pe dl. Popa in conducerea administrativa a municipiului. Dupa 1990 dl. Popa “aduce” din Germania cateva garnituri de tramvai. Dar infiintarea liniei de tramvai se datoreaza unei decizii “comuniste”. Intradevar comunicatul primariei pare rupt din alte documente dar sumele necesare investitiei sunt considerabile si nu cred ca bugetul municipiului le-a avut disponibile vreodata.
Îmi cer scuze,poate nu am înțeles eu bine,probabil vor să pună trenuri suspendate ca în Tokyo…dinalea de merg cu 600 km /h…
Hehehei ….. pe vremea cand eram eu sef la piete era trai si viata. Inchiriam zeci de mese la prietenii mei, unii chiar consilieri, care le subinchiriau mai departe si faceam toti pulpana grasa. Pacat insa ca a aflat primarul de naravul meu si m-a schimbat de acolo. Acum distribui bere si merg pe drum, ma uit in sus .. …. cine am fost si ce am ajuns.
Mai Tudore mai, am impresia ca alergi cu cosul dupa fluturi, ce e ma cu tine omule, iti este cald, ai febra ? De unde ai scos-o pe asta cu Mircea Popa a infiintat linia de tramvai ? Bea o gura de apa rece ca poate iti revii. Pentru cultura ta, asa ca sa nu te mai faci de ras si catre altii, in Resita avem tramvai din timpul domniei lui Vaduva …. bine ? Te pupa mosu pa pa.
Corect răspunsul celor din primărie. Meseriaş frate. Sunt convins că în urma studiilor efectuate de către compartimentele de specialitate din primărie, în baza studiilor de fezabilitate ce vor fi făcute de către o firmă specializată, aleasă prin licitaţie publică, atunci când va exista oportunitatea de a accesa fonduri europene, asta după următoarea şedinţă de guvern cu primarii, care are loc odată la doi ani, se va avea în vedere şi structura oraşului, doleanţele cetăţenilor care vor mai locui în municipiu, şi nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că în programul din viitorul mandat pe anii 2020-2024 al actualului primar se află doar asigurarea bunăstării prima…ăsta…cetăţenilor şi a municipiului. Noile investiţii previzionate pe următorii 50 de ani, vor face ca municipiul Reşiţa să devină un oraş prosper, plin de oportunităţi de afaceri, un nou Eldorado al investitorilor şi suntem convinşi că locuitorii Reşiţei din 2050 vor fi recunoscători actualilor edili care au făcut totul pentru ei..ăsta..pentru cetăţeni. Nu ştiţi bă să daţi la gioale neocomuniştilor şmecheri cu titulatură de capitalişţti democratici. Intraţi cu ei în hora vorbelor şi a hârtiilor. Păi ăştia sunt specialişti în a nu face nimic şi a se ascunde în spatele legilor sau metodologiei. Nu uitaţi să-i votaţi la anul. Fiţi fuduli, nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce într-adevăr vor să facă ceva concret pentru oraş! Alelegeţi tot pe ăştia de acum, că ăştia şi-au făcut plinul şi vor fura mai puţin. Dacă puneţi alţii noi, vor începe şi ei să fure! Nu-i aşa că la proşti ţine caterinca asta?! E clar, înseamnă că ţine şi la voi reşiţenilor!
Iar pt. CET, tov. sef a comandat unui prieten de la Timisoara doua studii platite cu bani publici , ca sa vina Aurica fara frica sa spuna “Gata , CET-ul trebuie inchis, trecem la alt sistem ca asa vrea sefu”(dupa ce a fost “ajutat” ani la rand sa piarda consumatori prin neimplicarea administratiei locale in reabilitarea lui, desi a avut proiect castigat pe bani europeni de 25 mil.euro)Acum sa faca din vechile CT sere pt. puieti de brazi si panselute, ca la asta se pricepe!?Iar pt. administrarea lor sa-l puna pe omul de specialitate”driver “de la Termosclav!Apropo, o fi invatat cat de mare e o Gcal?
Ce dor va este de tramvaiul care trezea toata lumea la ora 5 dimineata cand incepea cursa si care scutura blocurile mai ca un seism. Sau poate va era dor sa faceti peste o ora de la Victoria pana in Muncitoresc. Sigur nu ati fost in tramvaiul “portocaliu” al PRESCOM-ului din care calatorii au fost nevoiti sa coboare pentru ca nu a putut urca podul de la Intim. Cand s-a dat in functiune tramvaiul resitean toate intreprunderile erau de stat si toata lumea contribuia. Spuneti cine mai pune umarul acum in afara de comentarii pe astfel de site-uri. Intrebati fosta conducere a Prescom-ului ce a facut cu banii bugetati sau obtinuti din vanzari de terenuri ale firmei cu scopul de a achizitiona autpbuze/tramvaie noi. Dar e mai simplu sa acuzam pe net si sa ne consideram priceputi la toate.
Singurul lucru de care poate fi acuzat primarul este ca nu a amputat mai devreme cancerul din sanul Prescomului. Aceasta societate paduchiata si capusata de portocalii.
Doamna GAGA simpatizanta mai marelui hoț dar și a cacofoniilor…îmi cer scuze pentru datele eronate cu adevărat istorice ,esența discuției denotă hoția iar asta nu poate fi uitată!Studii peste studii la comandă,cu nemiluita,plătite din banii reșițenilor dar care în mare măsură au soluții nefavorabile lor.Documentați-vă cam cât costă un astfel de studiu și atunci poate mai vorbim…Asta dacă nu sunteți cumva unul dintre îngenunchiații primarului. Citiți cu atenție comment-ul,realitatea vorbește de la sine,din păcate!
Tudore, esti unul dintre aia care au nevoie dimineata sa bea zeama de varza ca sa se trezeasca. Cei mai mari hoti sunt cei care au distrus orasul cu Km 7, centrul civic, Prescomul, vanzarea locuintelor din patrimoniul primariei etc. Plimba-te prin centru si o se vezi marea realizare a conducatorilor iubiti de tine, albi si imaculati. Dalele cumparate de la chinezi sunt marea realizare a unei structuri portocalii. Du-te langa hotelul Rogge si o sa vezi un bloc ridicat de fostul viceprimar Hotnogu din salariul lui de la stat. Pe langa faptul ca suntem printre ultimele judete din tara si facultatea resiteana a ajuns in pragul colapsului. Asa ca stim foarte bine cine ne-a adus in situatia asta.
Dan … sti vorba aia ? Gura prostului adevar spune ? ….. asa estw. Ai scris mai sus: “Cei mai mari hoti sunt cei cu km 7″ si intelegem de aici ca tu recunosti doar ca aceia sunt cei mai mari hoti …… dar nu negi ca si acestia de acum sunt hoti, doar ca aceia erau mai mari. Bravo Dane …. trebuie sa recunosc ca mi-ai devenit foarte simpatic. Imi place de tine si te rog sa ne mai scrii.
Ce sa spuna si d-nul primar? si-a pus “specialistii” sa ne picure vorbe-n urechi..ca la asta..se pricepe.Ce studii facute de specialisti, d-nule? ca e plina primaria de “specialisti ” care asigura aerisirea holurilor cu foile de hartie pe care le tin in maini? studii si iar studii si noi ne pricopsim cu panselute si bancute..borduri si alte porcarii care nu tin nici de foame nici de sete cetatenilor.Avem timp sa ne odihnim vesnic sub panselute dar deocamdata traim si avem familii ,ne trebuiesc locuri de munca si nu promisiuni si zambete,zile fastuoase ale orasului care tinde sa devina comuna..vb ceea:tara arde si noi” mirosim panselute”..Am vazut si “studiul “facut de primarie pt funicular,precum si parerea celor 10 000 de resiteni..dar tare prosti ne mai credeti.Eu nu vreau sa influentez pe nimeni dar e clar ca atunci cand va trebui sa imi votez edilul o sa fiu mai cu bagare de seama.Sunt cativa cetateni care au marcat aici in commenturile lor diferite aspecte pe care ar trebui sa le memoreze “specialistii” d-nului primar si sa le gaseasca o rezolvare.Sunt foarte curios daca aceia care sunt angajati in primarie si stau pe internet ca sa vaneze ce se scrie despre seful lor,au vreun spor la salariu.