Primăria Oravița anunță cetățenii că în zilele de 19 și 20 iunie pe raza orașului se vor desfășura activități de dezinsecție aeriană și terestră.
Acțiunea va începe marți, 19 iunie, cu dezinsecția terestră cu utilaje specifice. Aceasta este programată să înceapă la ora 10:00, iar în intervalul orar 20:00 – 22:00 va avea loc dezinsecția aeriană. Dezinsecția aeriană se va repeta miercuri, 20 iunie, între orele 6:00 și 09:30.
„În timpul dezinsecției terestre, pentru o eficiență cât mai sporită a eliminării insectelor, rugăm proprietarii de locuințe, societățile comerciale și instituțiile publice să procedeze și ei la o dezinsecție în interiorul locuințelor, spațiilor comerciale etc. (cu spray-uri împotriva muștelor și țânțarilor).
De asemenea, atenționăm proprietarii de familii de albine să procedeze, în perioada sus-menționată, la măsuri necesare pentru protejarea împotriva posibilelor intoxicații la familiile de albine pe care le dețin”, atrag atenția reprezentanții Primăriei Oravița.
În cazul în care vremea nu va fi propice desfășurării unor astfel de acțiuni (ploaie, vânt etc.), dezinsecția se va amâna cu două zile de la data stabilită, respectiv pentru 21 și 22 iunie, în același interval orar.
Diana RADU
