Autoritățile locale din Reșița prezic vremuri bune pentru oraș în perioada care urmează. Viceprimarul Lucian Voina aduce asigurări cu privire la faptul că există tot mai multe solicitări în ceea ce privește investițiile în zona industrială a orașului.
Platforma industrială din municipiu a purtat titlul de Parc Industrial până anul trecut, titulatură care nu permitea decât desfășurarea activităților de producție pe spațiile de care platforma dispune. În fața unor astfel de restricții, prea puțini investitori au fost interesați să-și îndrepte atenția asupra orașului.
Semnele bune au început să apară, susțin autoritățile locale, în momentul în care Parcul Industrial s-a transformat în Zonă Industrială ceea ce a permis și diversificarea gamei de investiții care pot fi demarate în zonă.
„Zona Țerovei a fost sub incidența fondurilor europene până la 15 noiembrie, pana atunci se puteau desfășura acolo doar acțiuni de producție. Ulterior, prin modificarea titulaturii, din parc industrial, platforma s-a transformat în zonă industrială, moment în care s-a mărit foarte mult paleta de servicii ce este oferită de această zonă. Astfel, în momentul de față acolo se pot desfășura și alte activități, nu numai de producție”, susține viceprimarul Lucian Voina.
Astfel, zona este deschisă oricărui investitor interesat indiferent de natura afacerii pe care acesta o conduce. În fostul parc industrială se pot desfășura atât activități de producție, cât și comerț, prestări de servicii, sau alte tipuri de afaceri.
În ceea ce privește interesul investitorilor pentru oraș, autoritățile locale susțin că în ultimul an au apărut nenumărate solicitări, dar deocamdată nu s-a concretizat nicio investiție în zonă. Speranțele sunt mari, însă. Zona industrială este extrem de ofertantă, atât din punctul de vedere al spațiului, cât și din punctul de vedere al utilităților.
„Sunt niște solicitări, nu pot da un număr exact, dar sunt firme interesate să investească în zonă. Eu văd o perspectivă bună în popularea zonei industriale”, a adăugat viceprimarul Voina.
Alexandra JURCA

,, Astfel, în momentul de față acolo se pot desfășura și alte activități, nu numai de producție”…e clar…de acum incolo vom avea second hand-uri si agentii de pariuri+birturi si in parcul industrial! E clar…ne dezvoltam rapid..!!!
Basme de adormit alegatorii!
Concret domnilor, concret cu date exacte, cine vine si investeste? Ca de praf in ochi suntem satui, de 12 ani e inaugurata ,,Zona Industriala Terova” si nu e o fabrica de minim 1000 locuri de munca. Multinationalele care au vrut sa investeasca li s-a cerut ,,avansul” de 10%
Aia era şpaga pt.primar!:-) !
As sugera reporterilor Reper 24 sa il întrebe pe domnul Voina daca ne poate da niste exemple concrete de Investitori cu Numele lor Sau sunt doar speranțe vândute reșițenilor!
Dumnezeule,pana unde merge capacitatea de a abera a unor persoane,asa zis purtatoare de creier,acolo unde trebuie!?Pur si simplu sunt mai mult decat ridicole aceste “”preziceri”‘ ale “”vizionarului”‘ in cauza,un om absolut depasit de realitatea care il inconjoara!Tineti-va acum,ca vor da navala investitorii primaverii,ca ne vor cotropi cu oferte si cu solicitari de nu mai vom sti cum sa facem fatza!Incredibil,omul asta are umor in el la greu!Negru,din pacate!Nu stiu unde se uita dansul de vede astfel de lucruri?!?!In ghiocul tigancilor sau in fundul unei sticle goale de whiskey?!
Cine dracu mai vine la Resita? Primari corupti, consilieri corupti, mai urmeaza esalonul de baza al coruptiei, adica FUNCTIONARII PUBLICI.
Dna-ul ori si-a pierdut interesul, ori functionarii astia sunt foarte, foarte smecheri.
Pai situatia arata asa:
Parc Industrial – 1 bucata
Cost cu iluminat lunar – 15.000 lei.
Cost firma de paza – 20.000 lei lunar.
Pierderi lunare ca urmare a furturilor coloratilor din Mociur – 10.000 lei lunar
Alte costuri – 5.000 lei.
Rezultat: 50.000 luna x 12 luni x 8 ani = 4.800.000 lei(grosomodo).
Rezultat: Investitori strategici = 0.
Concluziile trageti-le singuri.
Ne apropiem de ziua alegerilor si pare normal sa apara promisiuni prostestii.
Sa ne intrebam ce poate oferi Resita eventualilor investitori, atata timp cat zona de vest se bate in oferte avantajoase pentru investitori.
Sigur şi istoricul nefast al administratiilor locale si judetene fac eventualii investitori sa cumpaneasca daca investitia e rentabila.
Avem nevoie de o perioadă de insanatosire politica si administrativa inainte ca cineva sa devina interesat.
Acest viceprimar absolut obscur chiar are un grad de credibilitate ce tinde spre zero, ca şi echipa ciuntită din care face parte.
Voina ,de unde dracu sa stii tu ce trebuie in Resita, vai de capul tau , macar cunosti cartierele municipiului?si cum ai ajuns viceprimar, PPDD-istule?
Saracul, cred ca numai ce s-a trezit din starea de amorteala, somnambulul asta nu nimereste nici usa de la locul de munca, la ce ,,avioane” scoate din el…pardon, avioanele le scoate seful lui mai mare, la propriu si la figurat
Dar cum de ati reusit sa-l treziti pe Voina pentru interviu? Ca el a cam dormit pana acum. Si UNPR-ul si-a dat seama ca are viceprimar acuma si au zis sa faca si ei ceva, sa iasa in presa… Ocupati-va de Oprea prima data daca vreti sa faceti ceva, ca parca sunteti castigati la LOZ IN PLIC de el!