În lumina ultimelor evenimente de pe scena politică din Caraș-Severin, în afara dizolvării B.P. Municipal al PNL-ului din Caransebeș și lăsarea la vatră a lui Felix Borcean, Biroul Politic Județean al PNL Caraș-Severin a ținut să voteze și faptul că nu își va nominaliza un consilier județean care să candideze la o posibilă funcție de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, în actualul mandat, Vela lăsându-i cu buza umflată pe Teodorescu, Surdu și Rujan. Președintele Marcel Vela, care în ultima lună de zile a lăsat să se înțeleagă faptul că partea adversă, adică PSD-ul, aflată atât la guvernare, cât și la conducerea Consiliului Județean, ar fi lansat negocieri pentru alegerea unui nou vicepreședinte „la județ”, fie în locul lui Ionuț Popovici, fie în locul lui Flavius Nedelcea, fie în locul ambilor vici.
Se știe că pentru schimbarea vicepreședintelui de Consiliu Județean este necesară voința în plen a două treimi din numărul consilierilor județeni, iar în acest sens, speculațiile au curs pe marginea palmei bătute de noul președinte interimar al PSD Caraș-Severin, deputat Luminița Jivan, cu liderul PNL de Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela.
De altfel, chiar ieri, Vela declarase că, „în BPJ s-a votat cu 22 de voturi pentru și 2 împotrivă ca în cazul vacantării posturilor de vicepreședinți ai Consiliului Județean, PNL să nu propună niciun candidat”. Motivarea a venit din partea aceluiași senator care afirmă că prin această decizie PNL nu dorește să fie complice la dezastrul administrației județene. Altfel spus, Vela afirmă verde în față că modul în care este condus Consiliul Județean Caraș-Severin de tripleta Hurduzeu – Popovici – Nedelcea nu poate aduce decât dezastru. Și, decât să își arunce în luptă un consilier, de a cărui imagine se va putea folosi în campanie PSD-ul pentru a spune că județul a fost administrat în tandem PSD – PNL, mai bine preferă să-i vadă pe actualii decindenți cum se descompun electoral până în vara lui 2020.
Doar că noul lider al organizației PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, spune că Vela ar fi un mistificator de clasă. Și anume, că, de cînd se află la conducerea organizației nu a existat nicio negociere PSD – PNL care să vizeze postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. „Nu am făcut niciun demers politic în acest sens și vă asigur că nu au existat negocieri cu partidul domnului senator Vela pentru posturile celor doi vicepreședinți. De aceea nici nu am înțeles votul din cadrul Biroului PNL cu privire la faptul că ei nu vor propune niciun consilier județean pentru acest post.
Domnul senator Marcel Vela, cu care am avut dialog doar pe teme legate de administrație publică, îmi demonstrează că la nevoie știe să inventeze teme electorale, ba mai mult, știe chiar să vândă blana ursului din pădure. Iar cumpărători, așa cum am putut observa, se găsesc la orice colț.
În ce privește catalogarea rezultatului actului de administrare al colegilor mei Hurduzeu și Nedelcea, aflați la conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, ca fiind citez „un dezastru administrativ”, să ne amintim că situația pe care o traversează acest județ nu a fost în niciun caz opera sau creația desăvârșită de aceștia, ci este suma acțiunilor tuturor decidenților care s-au aflat la conducere în ultimele trei decenii, iar pe această cale îl rog pe domnul Vela să-și reamintească faptul că a avut o seamă de colegi liberali în fruntea administrației județene, doar că pe-atunci nu îi dădea mîna, vocea și nici talentul politic să combată „dezastrul”, a ținut să transmită pentru Reper 24 liderul PSD Caraș-Severin Luminița Jivan.
Sergiu TABAN

…”ambilor vici”…? Ai pierdut mult timp până când ai descoperit pluralul ăsta ori vrei să îmbogățești DEX-ul nea Sergiu? Mama ei de limbă română cu cine-o fi inventat-o!
Are dreptate Taban, pamfletii aia nu pot fi vicepreședinți, cel mult vici, cu vicii. Unul e dansator campion pe mese la cumetrii din banul public, altul e camera de luat vederi pt Hurduzmeu.
Cine a formulat expresia *mai bine prefera*, a comis un PLEONASM evident si arhicunoscut!
Felicitari Distinsa Doamna , pentru precizarile referitoare la insomniile predecesorului Distinsei Doamne Mona Musca . Domnul Senator ,, nascoceste ” desfasurarea unor evenimente considerandu-se singur pe lume . Intr-o mai veche relatare arata ca intr-o localitate din judet a promovat ca primar un tanar din Organizatia proprie de tineret , precizare falsa care se poate dovedii cu date reale conform desfasurarii cronologice a evenimentelor din primavara anului 2016 .Nu sant om politic , dar am trait unele evenimente care nu pot fi combatute cu neadevaruri .Calitatea de baza , sper , a unui politician este sa fie OM POLITIC . O distinsa persoana , om adevarat , preciza intr-o convorbire telefonica pe probleme de politica – negocieri : ,, IN VIATA POLITICA-I POLITICA , PRIETENIA-I PRITENIE , NOI AM FOST SI RAMANEM PRIETENI INDIFERENT DE OBTIUNILE NOASTRE POLITICE ” , vorba cantecului A FI DOMN E INTAMPLARE , A FI OM E LUCRU MARE .
In loc de raspunsuri poetice, mai bine ar intelege distinsa doamna, ca dezastrul judetului la ora asta e pastorit de PSD. Puteti face mai mult decat cei dinaintea dvs. sau nu, asta e singura intrebare valabila pentru oamenii ce va voteaza !?
Raspunsul, o sa-l gasiti in voturile din CS,in urmatoarele alegeri , asa ca putin efort practic nu ar trebui sa lipseasca.
Nu ajutoare in momentele de nereusita a conducatorilor pe care tot partidele ii numesc, ci pas cu pas sa avem drumuri , deponeu, apa ieftina, spitale curate, etc, sa nu mai simtim ca saracia ne sufla in ceafa in acest judet !
“Marcel Vela … blana ursului din pădure”
Nu vinde “pielea ursului din pădure”?